SPECIAL | Reconstrucție la fileu. Dinamo investește în viitor și se protejează. 11 junioare promovate din pepiniera proprie, toate cu contract până la 24 de ani

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
SPECIAL | Reconstrucție la fileu. Dinamo investește în viitor și se protejează. 11 junioare promovate din pepiniera proprie, toate cu contract până la 24 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de volei Dinamo București a ratat anul trecut podiumul Diviziei A 1 după opt ani în care a fost o jucătoare importantă în lupta pentru titlu. Conducerea clubului a profitat de moment și a demarat un proiect nou, menit să reconstruiască echipa din temelii, într-un interval de câțiva ani.

Baza proiectului: jucătoare române, crescute în pepiniera proprie. Într-o primă fază, Dinamo și-a păstrat un nucleu de câteva voleibaliste cu experiență, șapte la număr – cinci rămase din sezonul trecut, două fiind nou-venite – alături de care au fost promovate nu mai puțin de 11 voleibaliste tinere sau extrem de tinere. Șapte dintre acestea, unele cu vârste de 15-16 ani, se vor regăsi în sezonul viitor pe foaia de joc a meciurilor din prima divizie. Celelalte patru vor rămâne în „plasa” echipei mari. Și pentru a nu investi în jucătoare pe care alte cluburi să le ia de-a gata peste doi ani, Dinamo a semnat pe câte șapte ani cu toate jucătoarele tinere.

Proiectul a fost dat pe mâna antrenorului Branko Gajic, care a căutat din start să găsească un program de antrenament echilibrat, pentru un lot al extremelor. Jucătoarele au trecut deja de o primă perioadă extrem de solicitantă, în care s-a pus un accent pronunțat pe pregătirea fizică. Antrenamentele de peste două ore le-au forțat pe jucătoare să-și atingă limitele. Nimeni nu s-a dat deoparte, nici măcar junioarele de 14-15 ani.

„Poate unii cred că e o utopie, dar obiectivele sunt aceleași, Cupa și campionatul”

Deși demarează un proiect nou, Dinamo nu se mulțumește cu puțin. Marian Ștefan, vicepreședinte jocuri sportive CS Dinamo, detaliază: „Cel mai important transfer al nostru a fost aducerea lui Branko Gajic înapoi. Îndrumate de el, tinerele jucătoare pe care le-am promovat pot forma în câțiva ani un nou nucleu de valoare. Va urma o perioadă de tranziție, de 2-3 ani, care sperăm să readucă Dinamo în prim-planul voleiului românesc.

Doamna președinte Elisabeta Lipă și-a dorit o echipă sută la sută românească, a militat de când a venit pentru un astfel de proiect,  iată că va fi și sută la sută dinamovistă, pentru că am promovat 11 junioare din pepiniera proprie. Este un proiect pe care l-am demarat împreună, dumneai, eu și antrenorul Radu Adrian. În ce privește obiectivele, indiferent de situație, ele rămân aceleași. Deși unii ar crede că este o utopie, noi ne propunem Cupa și campionatul. Iar peste 3-4 ani când junioarele de acum vor ajunge la maturitate și vor constitui noul nucleu al echipei, vor avea același obiectiv. Iar pentru amatorii de chilipiruri am o veste. Toate aceste jucătoare au semnat cu Dinamo până la 24 de ani”.

Antrenorul Branko Gajic crede că în acest moment, cel mai important pentru jucătoare este să aibă meciuri cât mai multe și să fie sănătoase: „Sunt foarte mulțumit de modul în care au răspuns fetele în această primă perioadă de pregătire. Trebuie să avem însă răbdare cu jucătoerele tinere, pentru că talentul nu iese în evidență peste noapte. Avem șapte jucătoare experimentate, iar restul sunt copii. Au nevoie de meciuri și de sănătate. Îmi place proiectul și mă bucur că este o echipă formată numai din jucătoare române. Cred că în 2-3 ani se vor vedea roadele”.

Noul sezon al Diviziei A1 va demara pe 10 octombrie, atunci când Dinamo va întâlni, în prima etapă, campioana CS Volei Alba Blaj.

Lotul pentru sezonul 2015-2016

Alida Marcovici (n. 20.03.1973)

Ana Maria Ștefan (n. 20.04.1981)

Mirela Corjeuțanu (n. 06.07.1977)

Liana Badea (n. 09.08.1989)

Elena Lăpușneanu – Zaharia (n. 07.01.1985)

Alice Kapelovies (n.12.10.1989)

Irina Horeică (n. 02.05.1986)

Sânziana Motroc (n. 28.06.1996)

Isabela Ionela Dobra (n. 07.01.1997)

Roxana Țucmeanu (n. 21.04.1998)

Alexandra Partnoi (n. 25.06.1998)

Andreea Corina Agapian (n. 30.01.2000)

Andra Maria Artin (21.02.2000)

Alberta Chițan (n. 23.02.1999)

Antrenor principal: Branko Gajic

Masor: Cicilia Dumitru

Junioare ce vor rămâne în monitorizare: Teodora Stan (n. 27.03.2001), Adelina Ioana Martinescu (n. 05.03.2000), Claudia Iulia Bratu (n. 27.01.2001), Laura Ioana Paveliu (n. 08.01.1997)

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele