Robert Glinţă şi-a încheiat participarea la ”regalul” nataţiei mondiale cu o nouă medalie de bronz în proba de 50 de metri spate

2 iun 2019 622 afişări Alte sporturi
Robert Glinţă şi-a încheiat participarea la ”regalul” nataţiei mondiale cu o nouă medalie de bronz în proba de 50 de metri spate

Robert Glinţă (22 de ani) a participat în acest weekend la Indianapolis (SUA) la cea de a treia etapă, şi ultima, a FINA Champions Swim Series 2019, circuitul de 3 milioane de dolari lansat de Federaţia Internaţională de Nataţie (FINA). Dinamovistul a concurat din nou alături de cele mai mari vedete ale acestui sport, campioni olimpici şi mondiali, având şi de această dată o evoluţie frumoasă.

Primul şi singurul înotător român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020 a fost programat să ia startul doar la 50 m spate, dar a aflat la faţa locului că va concura şi la 100 m spate. Faptul că nu a fost pregătit, s-a făcut simţit în rezultat: locul 4, cu 54,33 secunde (el s-a calificat la JO cu 53,70, rezultat obţinut la prima etapă a FINA Champions Swim Series, la Guangzhou).

La 50 de metri spate a făcut însă o cursă bună şi a obţinut medalia de bronz, cu 24,99 secunde. Robert a fost întrecut de Matt Grevers (SUA / cvadruplu campion olimpic şi de 12 ori campion mondial) - 24,78 şi de Ryan Murphy (SUA – triplu campion olimpic, de 7 ori campion mondial) – 24,91.

Glinţă a încheiat circuitul 2019 cu patru medalii: o medalie de argint (50 m spate - Guangzhou) şi trei de bronz (100 m spate - Guangzhou, 50 m spate - Budapesta şi Indianapolis).

Pentru Robert Glinţă urmează campionatele mondiale (12-28 iulie), la Gwangju, Coreea de Sud.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.