IA(ȘI) TAIE!

IA(ȘI) TAIE!
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport îți dezvăluie unul din secretele care a stat la baza
singurului aur mondial realizat de o echipă românească în acest an.
Colegii lui Rareș Dumitrescu, Florin Zalomir (28 de ani), Cosmin
Hănceanu (23 de ani) și Tiberiu Dolniceanu (21 de ani), s-au călit
de mici la aceeași școală, cea din Iași.

În copilărie, cei trei au stat la coadă pentru a prinde un rând
de echipament la sala de antrenament din Iași, dar acum și-au văzut
visul cu ochii. Au cucerit aurul cu echipa României de sabie la
Mondialele din Antalya.

Pândeau
câte un echipament

„Eram mici și pândeam cum să prindem un echipament să începem să
ne luptăm. Ne-au selectat antrenorii de la școala unde învățam. Am
avut ambiție și iată că până la urmă am reușit să ajungem în vârf”,
își amintește mezinul Tibi, care duce dorul familiei, plecată la
muncă în Italia. Îl susține amicul și colegul Cosmin, care va
trimite din banii ce îi vor reveni în urma premierii de la Mondiale
părinților și fratelui Dragoș. Zalomir a plecat și el de mult din
Iași, a simțit pe pielea lui chinurile din Legiunea Străină și s-a
atașat de București, unde stă atunci când nu este în cantonamente.
„Nu vom uita niciodată de unde am plecat”, spun ei. Ambiția lor nu
se oprește aici. Medalia la Jocurile Olimpice reprezintă următorul
pas vizat de cei trei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense

Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS

A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”

Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor

Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete

S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online

×