Florin Gheorghiu, adio dar rămân cu şahul. "Pe vremea lui Ceauşescu, era singurul român care avea statuie la Manila"

3 mai 2014 7600 afişări Alte sporturi
Florin Gheorghiu, adio dar rămân cu şahul. "Pe vremea lui Ceauşescu, era singurul român care avea statuie la Manila"
  • Marele Maestru Florin Gheorghiu (70 ani) a spus adio şahului competiţional, după 50 de ani dedicaţi acestui sport
  • Florin Gheorghiu este Mare Maestru al Federaţiei Internaţionale de Şah, primul român care a obţinut acest titlu

În mijlocul unui decor desprins parcă din vremurile în care şahul strângea sute de curioşi, în sala Voievodală a Hanului lui Manuc, înconjurat de maeştrii ai şahului, colegi de generaţie sau şahişti cărora le-a fost mentor, printre copii talentaţi şi pasionaţi de sportul minţii - astfel a aniversat Florin Gheorghiu o jumătate de veac dedicat tablei cu 64 de poziţii şi 32 de piese ce îşi croiesc drum dintr-o parte în cealaltă a suprafeţei de joc. După un moment oficial, acompaniat de multe aplauze şi lumini de bliţ, urmat de un mini-cocktail pregătit pentru invitaţi, Marele Maestru a revenit printre tablele de şah, pentru un simultan cu 16 poziţii. Printre ultimii adversari ai lui Florin Gheorghiu s-au regăsit, la masa numărul unu,  un tănăr jucător de 11 ani, care poartă numele ilustrului său predecesor, Alexandru-Dan Gheorghiu, Radu Cernea, coleg de generaţie al maestrului, reeditând un meci jucat pentru prima dată cu 50 de ani în urmă, şi Timoti Sirghi, tânărul şahist nevăzător, un mare talent al României.

  •  "În anii '70, când mergeam în străinătate, eram întrebaţi de Ilie Năstase, de Nadia Comăneci şi de Florin Gheorghiu"

    Dan Miţaru, maestru

Florin Gheorghiu a jucat, după cum afirmă " sute, dacă nu chiar mii de partide şi competiţii", dar când vine vorba despre cea mai pregnantă şi mai preţioasă amintire răspunde fără ezitare: "Pentru mine, deşi am câştigat cu mulţi maeştrii renumiţi, partida vieţii rămâne victoria la Bobby Fischer, care, cred eu, este cel mai mare jucător al tuturor timpurilor". Şi-ar fi dorit să profite mai mult de acest moment al carierei, însă acceptă cursul vieţii: "Din păcate a fost un moment pierdut, în sensul că atunci super-campionul Botvinnick, care a câştigat de trei ori titlul mondial, practic creatorul şcolii sovietice, a vrut să îmi fie antrenor, dar federaţia noastră nu a fost de acord, din motive financiare. Apoi Bobby Fischer a vrut să jucăm un meci, a vrut să îşi ia revanşa, dar federaţia iarăşi nu a fost de acord şi s-au pierdut aceste două şanse care probabil pentru mine şi pentru şahul românesc ar fi fost extraordinare. Se-ntâmplă. Sunt trenuri care pleacă din gară... probabil că ieşeam campion mondial cum au fost Karpov şi Kasparov, care au fost elevii lui Botvinnick. Nu ştiu sigur, dar aveam o şansă foarte bună pentru că de atunci eu am fost tot timpul în Top 10, locul 8, ceea ce este un lucru extrem de greu de obţinut şi mai ales să rămâi acolo. 5-6 ani am rămas sus şi apoi tot în elită am staţionat. Astfel, probabil că dacă Botvinnick mi-ar fi fost antrenor, aş fi avut o şansă bună să fiu campion mondial la seniori".

Jocul şi-l caracterizează astfel: "un stil bazat pe atac, iar după ce am devenit mare maestru, un joc foarte fin poziţional, în sensul că anumite poziţii erau... oarecum în stilul lui Kasparov, păstrând puţin proporţiile. Dar având în vedere că ne-am întâlnit de atâtea ori la masa de joc şi practic eram şi prieteni şi adversari, cred că îmi pot permite să afirm şi asta".

Florin Gheorghiu, sclipitorul jucător care a speriat armata de jucători a ruşilor

"A fost în primii zece din lume, când în primii 20 erau numai ruşi" povesteşte Radu Cernea, cu admiraţia şi mândria celui care a avut plăcerea de a-l fi cunoscut personal pe maestru, încă de la 16 ani, înaintea primului său mare titlu, de campion naţional al României. Ruşii aveau sistem, şahul fiind studiat în şcoli, apoi în universităţi, oferind posibilitatea obţinerii unui doctorat în şah, dar şi cei mai mulţi practicanţi. Florin Gheorghiu a jucat într-o perioadă pe care majoritatea celor prezenţi o regretă, pentru simplul motiv că şahul ajungea mai des în lumina reflectoarelor sau în paginile ziarelor dedicate sportului. "Toată lumea ar trebui să joace şah şi să îl aibă mentor pe domnul Gheorghiu. Era spaima ruşilor şi nu numai, dar în primul rând a ruşilor. La Olimpiada din 1980 a jucat cu campionul mondial Karpov şi toţi ruşii erau înnebuniţi că s-ar putea să piardă Karpov", îşi aminteşte un alt maestru al Federaţiei Internaţionale de Şah, Dan Miţaru, care recunoaşte că face parte din generaţia care l-a avut ca idol şi model pe Florin Gheorghiu. " Pe vremea lui Ceauşescu, Gheorghiu era singurul român care avea statuie la Manila. A jucat şah cu Fidel Castro, a mâncat cu Fidel Castro, a cunoscut foarte mulţi oameni importanţi".

Un magnet pentru spectatori

Florin Gheorghiu juca aproape de fiecare dată cu o mare de spectatori în jur. Aşa l-a cunoscut şi Ştefan Năstase, unul dintre cei prezenţi la retragerea maestrului din activitatea sportivă: "Îl cunosc pe maestru de când era junior, eu eram mic, doar un copil, şi aranjam piesele pe tablă la demonstraţie. Aşa l-am cunoscut prima dată. Eu aveam 13 ani, el avea 20 de ani şi juca bine. Şi mi s-a transmis şi mie pasiunea. Au rămas celebre meciurile cu Ciocâltea. Când juca cu Ciocâltea, toată sala era plină". Bucureştiul trăia partidele lui Florin Gheorghiu la mare intensitate. " Se juca la biblioteca studenţească, acolo am fost martor. Se  juca în amfiteatru, iar în anticamera acestuia s-a pus un panou mare, pe care se transmiteau mutările de la masă. Era lume adunată la intrarea bibliotecii şi pe Calea Victoriei, în stradă. Se adunase lumea ca la o manifestaţie, nu cred că au mai fost niciodată atât de interesaţi de şah. Şi atunci erou a fost Florin Gheorghiu. A ieşit campion. O emulaţie ca atunci nu a mai fost", rememorează Radu Cernea unul dintre momentele cheie ale carierei Marelui Maestru.

Constant şi riguros la masa de şah, Florin Gheorghiu a influenţat decisiv transformarea şahului în sport profesionist

"Avea sclipiri. Strălucea. Au mai fost, cred eu, şahişti care poate au avut momente de sclipire asemănătoare, dar niciodată pe perioade atât de lungi şi nu atât de sus", continuă caracterizarea Marelui Maestru, Radu Cernea, la rândul său şahist cu titlu de maestru. "Florin Gheorghiu respecta blazonul de şahist foarte mult. Nu dădea voie lumii să umble în apropierea tablei de şah, avea grijă ca luminile să fie puse cum trebuie, cerea linişte deplină. Când termina partida, pleca, nu mai stătea să comenteze. Un adevărat profesionist. Diatorită lui au devenit şi alţii profesionişti. A impus rigoare şi respect în faţa tablei de joc şi în plus, el a introdus şi partea materială, adică vin la tine la concurs, pentru atâta. Astăzi, s-a ajuns la câştiguri fabuloase, jucătorii de acum beneficiază de ceea ce a făcut el atunci. A fost de o rigoare extraordinară".

Un excelent povestitor

Florin Gheorghiu a fost în egală măsură un bun narator la masa de joc, dar şi în viaţa de zi cu zi. "Pentru un şahist, fiecare mutare şi partidă poate apărea ca un roman, nu o simplă povestioară. Lucrurile sunt foarte complexe", explică Radu Cernea, venit la aniversarea şi retragerea Marelui Maestru cu o ediţie a cărţii publicate de acesta în 1980, "Partide alese", în care Florin Gheorghiu descrie câteva dintre meciurile sale memorabile. Dan Miţaru îl consideră pe Florin Gheorghiu un "Hagi al şahului", "o îmbinare între Tolstoi, Eminescu şi Puşkin, un povestitor extraordinar". Gheorghiu este de altfel absolvent al Facultăţii de Litere, vorbitor de opt limbi străine printre care rusa, franceza, spaniola, germana.

Florin Gheorghiu a ales şahul, deşi ar fi putut fi pianist, violonist sau pictor

Ca mulţi alţi mari campioni ai sportului, Florin Gheorghiu a avut de făcut o alegere la început de drum. "A fost o situaţie complicată. Când eram micuţ, până la 10-12 ani, puteam să aleg între mai multe cariere, pentru că ştiam să cânt destul de bine la vioară şi la pian, ştiam să desenez şi să pictez binişor, având în familie nişte figuri destul de cunoscute", rememorează acele momente fostul campion mondial de juniori. Surorile tatălui îşi făcuseră un nume în lumea artistică, una dintre ele fiind cântăreaţă de operă, iar cealaltă o pictoriţă renumită. Drumul şahului i-a fost deschis de tatăl său, pasionat şi practicant ocazional de şah: "Am început să joc cu tatăl meu, la şase ani, care mai târziu mi-a dăruit primul şah şi încet, încet, am început să fac mici progrese şi apoi progrese mai mari, care s-au soldat în cele din urmă cu începutul carierei. Tatăl meu juca bine, pentru un amator juca foarte bine, nu juca la turnee, aşa cum am jucat eu mai târziu, însă alături de el am deprins toate secretele jocului".

Florin Gheorghiu s-a retras oficial, dar rămâne alături de şah. "Este o retragere din competiţiile de mare calibru, din super-turneele lumii şahului. O să încerc să scriu o serie de cărţi interesante, pentru a ajuta şahul în continuare. Aş fi vrut să ajung campion mondial şi la seniori. Am avut şi puţin ghinion la un moment dat, am făcut şi anumite greşeli. S-a întămplat să fie aşa. Un regret este că, din cauza tinereţii, am făcut o mutare greşită şi am ratat, la 17 ani, şansa să devin dublu campion la juniori. A trebuit să mai aştept doi ani ca să iau titlul. Puse una lânga alta, cred că a fost o carieră frumoasă, care mi-a adus multe satisfacţii”, conchide, după un mini-maraton simultan, de mai bine de două ore, Florin Gheorghiu.

Articol scris de Cezara PARASCHIV

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.