CARTE | RECOMANDAREA PROSPORT „Hercule de buzunar 48 kg de aur”. Povestea lui Gheorghe Berceanu, campion olimpic, dar niciodată „ușă de biserică”. „Urechile tocite reprezintă o marcă înregistrată a celor mai buni luptători ai lumii”

Redactor:
Andru Nenciu
CARTE | RECOMANDAREA PROSPORT
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Berceanu, campion olimpic al luptelor românești în 1972, și-a lansat, luni, volumul biografic „Hercule de buzunar 48 kg de aur”, în prima zi a Campionatului Mondial de lupte pentru sportivi sub 23 de ani, organizat de Federația Română de Lupte la Sala Polivalentă din București (12-18 noiembrie).

Este o zi deosebită pentru mine. În primul rând pentru că pot lansa această carte, dar și pentru că îl am aici alături pe președintele Federației Internaționale (n.r. – Nenad Lalovic). Este o mare mândrie că am reprezentat România, chiar dacă nu am fost întotdeauna ușă de biserică. Pentru că am mai avut și unele ieșiri, iar celor cărora le-am greșit îi rog să mă ierte„, a declarat Berceanu, potrivit Agerpres.

Prezent la eveniment, președintele forului mondial, Nenad Lalovic, i-a oferit o insignă de aur lui Berceanu. „Sunt norocos să mă aflu azi la lansarea cărții biografice a unui mare campion român. Tilul este un pic complicat, >… însă Gheorghe Berceanu este un model pentru toți, pentru că și-a dedicat întrega viață luptelor. Mai întâi ca sportiv, apoi ca antrenor și ulterior ca arbitru internațional. Dacă ne uităm la urechile dânsului vedem că tot ceea ce spun eu este adevărat. Urechile tocite reprezintă o marcă înregistrată a celor mai buni luptători ai lumii. Mulțumesc domnule Gheorghe pentru lansarea acestui volum care sunt convins că va încuraja tinerii să vină aproape de lupte„, a declarat Lalovic.

Poveștile lui Gheorghe Berceanu sunt așternute pe hârtie de nepoata fostului sportiv, Monica Berceanu

Monica Berceanu, nepoata fostului campion și autoarea volumului biografic, a menționat că și-a dorit ca povestea de viață a lui Gheorghe Berceanu să fie cunoscută.

Gheorghe Berceanu (68 ani), sportiv al CSA Steaua, este dublu medaliat la Jocurile Olimpice (aur – 1972 și argint – 1976) și triplu medaliat la Campionatele Mondiale și Europene (două titluri mondiale, în 1969 și 1970, trei titluri europene, în ’70, ’72, ’73).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×