Asta e FARSA secolului!** 3 milioane de oameni au citit șocați știrea asta! INCREDIBIL. Cum și-a bătut joc un fotbalist de o țară întreagă:

Asta e FARSA secolului!** 3 milioane de oameni au citit șocați știrea asta! INCREDIBIL. Cum și-a bătut joc un fotbalist de o țară întreagă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre cei mai talentați jucători din campionatul universitar de fotbal american, Manti Te”o, a fost „victima” unei farse care a șocat opinia publică americană.

Când ești copil, totul îți este iertat. Chiar și momentul în care îți creezi un prieten imaginar, alături de care începi să îți petreci mai mult timp decât cu cei reali sau decât cu proprii părinți. Însă care este scuza unui băiat de 21 de ani, care a devenit în ultimii ani unul dintre idolii Americii?

Cine e Manti Te”o?

Manti Te”o este un jucător de fotbal american la Universitatea Notre Dame. Ne oprim pentru o scurtă paranteză. Fotbalul american universitar (NCAAF) este atât o rampă de lansare pentru jucători către NFL, cât și prilej de rivalitate între colegii. Un meci important, să zicem între Alabama și Auburn, una dintre cele mai mari rivalități, a adus în tribune în luna noiembrie a anului trecut 101.000 de spectatori. Revenind însă la Te”o (1.88m, 116 kg), un linebacker, jucător cu profil defensiv, el a fost ales pe locul doi în topul celor mai buni jucători din actualul sezon al NCAAF, după quarterbackul Johnny Manziel. Pentru ca un jucător defensiv să vină atât de sus în această ierarhie, trebuie să fie cu adevărat talentat. Iar pentru presa americană Te”o nu a fost decât un jucător talentat, ci și un adevărat model demn de urmat pentru ceilalți.

A jucat excelent după moartea bunicii și a prietenei sale

Totul a pornit de la un meci câștigat de Notre Dame pe 15 septembrie cu Michigan State, scor 20-3. Un meci în care Te”o a excelat, reușind două intercepții. Un meci care l-a propulsat pe prima pagină a ziarelor americane după ce acestea au aflat că linebackerul lui Notre Dame a evoluat la doare trei zile după decesul bunicii și al prietenei sale. „Tot ce și-a dorit prietena mea au fost niște trandafiri albi. I-am trimis niște trandafiri și două intercepții”, a spus Te”o după meci despre Lennay Kekua, prietena sa care ar fi murit de leucemie. Mai mult, antrenorul echipei, Brian Kelly, i-a oferit mingea câștigătoare lui Te”o în vestiar, pentru ca acesta să i-o ofere familiei prietenei sale. O poveste emoționantă, o poveste care doar în Statele Unite se putea întâmpla. Cei doi puteau fi cuplul perfect. Kekua, o brunetă drăguță care mergea la Stanford, Te”o un jucător inteligent și talentat de fotbal american, care juca pentru o rivală, Notre Dame. Cei doi s-ar fi întâlnit în 2009, la finalul unei victorii a lui Stanford, scor 45-38. Conform „South Bend Tribune”, Te”o ar fi întins mâna „către o fată cu zâmbet cald și ochi superbi”. Cei doi au rămas amici, iar relația a fost confirmată la începutul lui 2012. Însă o boală cruntă, leucemia, a despărțit cuplul. Cu ochii în lacrimi, Te”o a revenit pe teren.

Minciuna care a spulberat totul

Mi-a spus că mă iubește mult. Acestea au fost ultimele ei cuvinte”. O declarație emoționantă oferită postului ESPN de Te”o pe 6 octombrie. O declarație care i-a înduioșat pe mulți dintre fanii jucătorului născut în Hawaii, care va intra în acest sezon în draftul NFL. O declarație care s-ar putea întoarce însă ca un bumerang asupra lui Te”o. Site-ul „deadspin.com” a realizat o investigație jurnalistică prin care a aflat că Te”o a mințit. Lennay Kekua nu numai că nu a fost prietena sa, ci a fost o invenție. O farsă! O minciună! Nu a existat nicio dovadă că ea ar fi fost studentă la Stanford, acolo unde jucătorul ar fi spus că Kekua a studiat. Nici măcar un mormânt unde ea a fost îngropată după deces. Practic, Kekua a existat doar pe Twitter și Instagram, acolo unde discuta foarte des cu prietenul său. Imediat, jurnaliștii care au demarat ancheta au devenit și mai suspcioși. Cum ar fi putut Kekua să nu existe dacă povestea ei a fost preluată de ESPN, „New York Times” sau „Sports Illustrated”, iar poza ei a făcut înconjurul Americii după deces?

Poze și informații false

Ei bine, farsa a fost bine pusă la punct. În poze, Kekua părea o tânără brunetă, plină de viață. Însă jurnaliștii de la „deadspin” au descoperit că pozele erau furate de pe un cont de Facebook al unei studente din California. Șocată, aceasta nu și-a dezvăluit numele, dar s-a întâlnit cu jurnaliștii, cărora le-a dezvăluit că un fost coleg de-al ei a rugat-o să facă o poză specială pentru ziua sa, în care a ținut în mână o hârtie pe care scria „MSMK”, exact contul de Twitter al lui Kekua. Cine era colegul? Chiar cel care a stat în spatele farsei! Un prieten bun din Hawaii al lui Te”o, Ronaiah Tuiasosopo. Conform sursei citate, „Manti și Ronaiah sunt foarte apropiați„, însă Te”o nu a recunoscut acest lucru. Mai mult, el s-a constituit în parte vătămată, declarând că „nu s-a așteptat niciodată să fie în spatele unei înșelăciuni”.

Ar putea pierde patru milioane de dolari!

„E rușinos! Tot ce mi s-a întâmplat e incredibil. M-am îndrăgostit de o femeie pe care am întâlnit-o pe internet, cu care am comunicat la telefon și online. E umilitor și îmi cer scuze tuturor. Ar fi trebuit să fiu mai responsabil”, a spus Te”o azi. Totuși, întrebările care urmează acestor dezvăluiri nu pot fi ignorate. A știut Te”o că este o victimă? Cum nu și-a dat seama în trei ani că e victima unei farse, mai ales că a spus că s-ar fi întâlnit cu Kekua? A făcut Te”o asta pentru a câștiga titlul de cel mai bun jucător din NCAAF în acest an pentru a-și spori șansele la un contract mai mare în NFL?  Singurul lucru clar e că această poveste îi va afecta șansele în draftul NFL în acest an. Iar în cazul în care Te”o va cădea sub locul 10 în acest draft, el ar putea pierde patru milioane de dolari

3 milioane de vizualizări a înregistrat știrea de pe site-ul deadspin privind povestea lui Te”o

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Decizie fără precedent în fotbal: naționala aflată pe locul 15 în lume a convocat un amator!
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…