Ludovic Vieru, 41 de ani. Alpinist, atlet, fan Dinamo și mai ales patriot. De la doi ani și jumătate urcă pe munte și de atunci nu s-a mai oprit. A cucerit vârfuri din toate colțurile lumii și peste tot a dus cu el steagul României. Și-a pierdut prieteni dragi în expediții, a învins boala Lyme și are atâtea povești că ar putea scrie o carte. În campania #România100, ProSport vă prezintă povestea sa.
„Prima ascensiune montană am întreprins-o la doi ani și jumătate, cu fratele meu și bunica mea pe vârful Ucigașu, lângă Lacu Roșu. Pasiunea pentru munte probabil am moștenit-o de la ea, fiind născută la poalele Ceahlăului. De mic mi-am dorit să ‘fac’, munte. Savuram prin revista Cutezătorii și altele istorisirile cu pionierii care făceau expediții. La 16 ani am avut ocazia să ajung la Clubul de turism montan Penicilina Iași, prin intermediul lui Mitică Iordachi (un coleg al mamei, ce era sportiv acolo). Clubul era, fără exagerare, cel mai bun din țară, dominând toate categoriile până prin 2000 când s-a stins. Se concura exclusiv în echipă de 3-4 persoane, iar pe lângă multele concursuri mai mici, am câștigat și două campionate naționale de juniori, 1996 și 1997)”, își începe Ludovic povestea.
Apoi, continuă: „După dispariția clubului am început ascensiuni externe, prima fiind în 2000 în Tatra, pe Gerlachovscky 2655 de metri (cel mai înalt din Carpați). A urmat Rila (Musala 2925m) și Pirin (Vihren 2914m) în Bulgaria, în 2001. Anul următor a fost prima mare aventură, singur pe Mont Blanc. Pe fiecare dintre vârfuri am avut steagul tricolor, ori măcar un însemn, ori fularul lui Dinamo, ori ambele”.
„Bunicul meu lupta pe front cu tricolorul la piept”
De unde ideea de a duce drapelul peste tot în lume? „Probabil am preluat-o din ascensiunile altor alpiniști, e o tradiție, să zicem. Pe lângă tradiție e și dragostea mea pentru sfântul nostru tricolor. Bunicul meu lupta pe front cu tricolorul la piept, pe dedesubt. Apropo, eu am petrecut multe clipe frumoase și pe stadioane, atât în peluza dinamovistă cât și cu naționala în numeroase deplasări. Vă spun cu mâna pe inimă că printre mult huliții, de unii, băieți ai stadioanelor se găsesc patrioți adevărați”.
Cel mai periculos moment într-o expediție: „Era un ger de – 50 de grade Celsius. S-a îngroșat și spirtul în rucsac”
Ludovic a dezvăluit că cel mai mult s-a temut într-o ascensiune în Munții Rodnei. „A fost greu și singur pe Mont Blanc, prin lungimea traseului abordat, cu comasarea a două etape într-una singură, au fost 16 ore de mers. Plus starea zăpezii, care se prindea sub colțari și exista risc de alunecare. Plus că muriseră niște nemți cu câteva zile înainte, se prăbușiseră toți că erau legați în coardă din ce am înțeles. A fost greu și pe Damavand, în Iran, când și-a făcut simțită prezența răul de altitudine, plus gazele sulfuroase ce erau emanate pe traseu prin fisuri și m-au pus jos la propriu la un moment dat. A mai fost periculos pe ghețarul Gergeti, în timpul ascensiunii spre Kazbek (în Cauzazul georgian), când eram singur și m-a surprins ceața și nu mai vedeam traseul optim și am sărit câteva crevase. Apoi imediat sub vârf un coleg de ascensiune austriac a alunecat de doua ori pe ultima porțiune, care e o față înclinată și înghețată.
A mai fost periculos pe Kilimanjaro, când colegul meu odată ajuns pe vârf a fost afectat de răul de altitudine și a trebuit să grăbesc coborârea sprijinindu-l. Cu o zi înainte murise un coreean în condiții similare. Ascensiunile mele nu au fost din cele mai tehnice, sunt alpiniști ce fac chestii mult mai dificile, dar se poate pieri și din ce făceam eu.
Poate surprinzător, cel mai periculos a fost în România, în Munții Rodnei, în februarie 2015, când peste un ger năprasnic, – 30 de grade Celsius, am prins un windchill (un factor temperatură + vânt) cumplit de ni s-a îngroșat și spirtul în rucsac, (probabil sub -50grade Celsius). În plus, vântul turbat ne-a rupt corturile petrecând o noapte de pomină”.
Boala Lyme
În urmă cu trei ani, Ludovic a contactat boala Lyme, o afecțiune inflamatorie transmisă de căpușe. „În 2015 m-am îmbolnăvit de Lyme și am reluat ascensiunile externe abia anul trecut, cu vârfuri mai mici. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să lupt cu boala, cu ajutorul lor am putut să revin…
Nu mă pot numi atlet, poate unul amator. Aș spune un amator decent ca prestații. Am inceput în 2013 și după momentul 2015 am reluat activitatea de alergare montană și plat, obținând unele rezultate satisfăcătoare – clasări pe podium la nivel amator. După 2015 e mai greu, sunt unele limitări fizice și sechele cauzate de Lyme, chiar în sezonul 2018 am avut multe probleme pe la glezne, dar mulțumesc lui Dumnezeu și pentru cât pot face. N-am numărat în 2018, dar cred că sunt vreo 10-15 clasări pe podium, atât la alergare, cât și la turism montan”, a spus acesta.
„IA ȘI urcă!”
Ludovic este și atlet, el punând bazele unui club de profil: „Că tot vorbisem de Penicilina Iasi, cea dispărută prin 2000. Din 2008 am pus bazele echipei „IA ȘI urcă!” sub steagul căreia îmi desfășor de atunci activitatea sportivă. Echipa a împlinit deci un deceniu anul acesta. Și dacă tot pomenisem de campionatele naționale de turism montan câștigate înainte, după 2014 când am ieșit campioni la Ștafeta Munților, anul acesta am reușit iar această performanță alături de colegii mei din „IA ȘI urcă”, câștigând categoria Elite (cea mai grea a acestei competiții).
La Ștafeta Munților sunt mai multe etape anuale în diferite masive, se concurează în echipă de trei și se trec probe de raid montan (practic o alergare la altitudine), orientare sportivă și cunoștinte teoretice despre zonă. Anul acesta nu puteam rata victoria, întrucât am concurat în memoria lui Octavian, Petru(Sendi) și Titi, trei colegi de echipă și prieteni ce și-au pierdut viața în zăpezile Făgărașului în aprilie 2018. Doi dintre ei îmi fuseseră companioni în noaptea de pomină din Rodnei 2015. Octavian și Sendi fuseseră la rândul lor campioni de turism montan în Ștafeta Munților.
Din proiectele duse la bun sfârșit mai pomenesc de concursul ” I..AȘI în Trail” la care am fost inițiator și coorganizator și care se desfășoară deja de trei ani, fiind primul concurs de trail running din Moldova extracarpatică și primul din afara munților noștri (din zona de deal) care a fost prins în calendarul internațional de profil”.
Mesaj de Ziua Națională
Ludovic Vieru a explicat și cum vede el schimbarea. De unde ar trebui început pentru ca societatea să fie mai bună: „Mă doare sufletul de țărișoara nostră. Are ea blestemul unor conducători proști, pe care singuri ni-i alegem totuși..Mă mâhnește și dezbinarea asta din societate, când mulți sunt parcă în goană după căpătuială, nu avem înțelegere unii pentru alții nici măcar în trafic, iar dragostea de țară parcă devine un termen desuet și patriotismul o rara avis. Foarte mulți n-au respect nici pentru drapelul nostru sfânt, sub culorile căruia au murit bunii și străbunii noștri. Ar trebui ca la grădiniță sau macar la clasele primare să învățăm copiii să cânte dimineața imnul la începerea orelor, cu privirea spre un tricolor aflat în fața clasei. Ba chiar să spună și o rugăciune. Români, hai să punem mână cu mână să schimbăm macazul, să nu deraiem acest tren numit iubire – România! Năzuința să ne fie întregirea, slujirea și sfințirea ei!„
Vârfurile cucerite de Ludovic Vieru:
TATRA 2000 – Vf.Gerlachovsky 2655m, Vf.Rysy 2499m RILA 2001 – Vf.Musala 2925,4m; Malka Musala 2902m PIRIN 2001 – Vf.Vihren 2914m, Kutelo 2908m ALPI 2002 – Vf.Mont Blanc 4810m (solo) RILA 2004 – Vf.Musala 2925,4m CAUCAZ 2005 – Vf.Elbrus Vest 5642m (solo) ATLAS 2007 – Vf.Djebel Toubkal 4167m ALBORZ 2008 – Vf.Damavand 5671m ETNA 2009 – 3344m CHORNOGORA 2010 – Vf.Goverla 2061m OLIMP 2010 – Vf.Mitikas 2918m KORAB 2010 – Vf.Golem Korab 2764m(solo) KACKAR 2011 – Vf.Kackar Dagi 3937m ARAGATS 2011 – Vf.N 4083m CAUCAZ 2011 – Vf.Kazbek(Mkinvartsveri) 5033m KILIMANJARO 2012 – Vf.Uhuru 5895m SIERRA NEVADA 2013 – Vf.Mulhacen 3482m, Vf.Veleta 3398m(solo) TEIDE 2013 – Vf.Pico Del Teide 3718m PIRINEI 2013 – Vf.Coma Pedrosa 2943m(solo) CHORNOGORA 2014 – Vf.Goverla 2061m si Vf.Pop Ivan 2028m ALPI 2017 – Vf.Triglav 2864m(solo) APPENNINI 2018 – vf.Velino 2487m(solo)
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER