Tengo sau no tengo?

După prostiile în lanț făcute cu Valencia, Getafe și Sevilla, era clar că The Only One e mult sub The Special One. Noua titulatură, de fapt noua autointitulare, părea să încurce un tip neobișnuit să fie încurcat. Toate puteau sta în picioare, ghinionul, oboseala titularilor Spaniei după un nou titlu european, dar în nici un caz că Mourinho n-are echipă. Când a spus, după înfrângerea de la Sevilla, că „no tengo equipo”, planeta s-a frecat la ochi. Cum naiba să n-ai echipă când nu ți-a plecat nimeni important, când îți permiți să-l ții la infinit pe tușă pe Kaka și când don Florentino ți-a făcut hatârul să ți-l cumpere pe Essien, cel pe care-l puneai primul pe hârtie la Chelsea, urmând să adaugi apoi pe lângă el niște cantități neglijabile precum Lampard sau Drogba?!

Probabil că dacă meciul cu City se termina 1-2, acel „no tengo equipo” stătea mai departe pe frontispiciul declarațiilor lui The Only One. Așa, cu finalul de vis al lui Benzema și Cristiano, cu seara cețoasă a lui Hart, „no tengo” s-a transformat în „tengo”. Deși primul gol s-a luat pe un contraatac școală, deși dirijorul Essien, acest Afro Von Karajan, îi ține pe tușă pe Ozil și pe Modric, urcându-se pe podiumul de maestro cu ghioagă în loc de baghetă și propunând să se cânte Mozart la tube din bambus.

La Porto, The Only One, pe când se intitula doar Jose, a luat Champions League și a plecat. La Chelsea, a câștigat titlul după aproape șase decenii de secetă. La Inter, i-a spus arrivederci lui Moratti după ce i-a pus Liga Campionilor în brațe. Probabil că dacă l-ar fi bătut City, ar fi plecat de pe Bernabeu pe scara de serviciu, nu neapărat pentru rezultatele proaste, ci pentru acel „no tengo equipo”, complet lipsit de recunoștiință. Cum poți să spui asta când ai patru titulari de la campioana europeană, plus Cristiano, plus Ozil, plus ceilalți?

În plonjonul său demn de opera lui Șumudică s-a adunat de fapt toată cariera lui Mourinho. La aproape 50 de ani după ce i-au șuierat gloanțele din fosta Iugoslavie pe la ureche (Dzeko e bosniac musulman, iar Kolarov sârb ortodox), The Only One nu va mai spune niciodată că n-are echipă, chiar dacă va ajunge să antreneze Damila Măciuca.

Probabil că după ce-a pierdut opt puncte în primele patru etape, The Only One e suficient de inteligent să-i lase lui Tito satisfacția, de-acum platonică pentru el, a titlului în Primera. Se va axa pe Ligă și dacă o va câștiga și cu Realul, se va putea intitula liniștit The Giant One. Restul sunt niște pitici care se feresc să plonjeze în genunchi de frică să nu-și înverzească pantalonii de la costum.