Patul prea mic, mingea prea mică,** Steaua prea mică!

La Mogoșoaia patul a fost prea mic și Tătărușanu s-a cerut acasă, că nu încape! La Enschede a fost mingea prea mică, terenul prea alunecos și adversarul la vreo 5 metri, adică mult prea aproape.

Tătărușanu e scuzat și învelit în poleială, dar se învelește în ambalaj strălucitor o atitudine cu care nu poți fi portar de Steaua sau de echipa națională. După ce în tur s-a opinat că a greșit, a fost apărat inclusiv aici, sub aceeași semnătură. Dar când ți se face o concesie, trebuie s-o înțelegi și să intri în teren cu gând de revanșă, nu cu același aer de superioritate, de parcă ai fi Iașin, Casillas și Sepp Mayer la un loc. Nu ești, ești în ultima vreme doar o combinație nefericită între gafele lui Zapata și prostiile lui Carlos. Un portar fără forță și cu un psihic de grevist, nu de portar. Un lider, un vicecăpitan, trebuie să nu greșească în primul rând el și apoi să pretindă aceeași atitudine și celorlalți.

Gafa epocală a lui Ciprian a venit într-un moment în care Steaua juca binișor și așteptam ocazii la poarta lui Mihailov, nu prostii la poarta noastră. Dacă se intra cu 0-0 la pauză și apăreau și frații Costea în repriza a doua, cine știe?! Dar când iei o asemenea măciucă în moalele capului, după ce-ai mai luat una la București, n-ai cum să te califici în fața lui Twente.

Steaua lasă Europa în primul rând pentru că a dat peste un adversar mai puternic decât ea și doar naivii s-au bucurat în momentul tragerii la sorți. Dar părăsește competiția din cauza celor două erori epocale, de acasă și din deplasare. Când în fața unora mai puternici decât tine faci asemenea nefăcute, nu poți spera la nimic.

În primăvara europeană e nevoie de lucruri pe care Steaua nu le-a avut. De atacanți care să marcheze, de jucători de pasă decisivă, dar parcă e nevoie și de crampoane. Pe gazonul olandez care cel puțin la televizor părea impecabil, steliștii alunecau precum Stan și Bran pe coji de banană. A picat în fund Chiricheș, a alunecat Rusescu, a căzut Mihai Costea. Cum de picau doar ai noștri și nu ai lor? Nu că dacă nu s-ar fi alunecat, Steaua ar fi mers mai departe, dar atunci cînd vezi asemenea balet pe iarbă, parcă ți-e dor de vremurile când fotbaliștii n-aveau ghete personalizate, dar cărau mereu în geantă o pungă cu crampoane de mai multe feluri și un patent.

Teren de antrenament n-avem, crampoane n-avem, patul e mic, dar noi vrem să batem pe Twente. Sigur că Steaua vrea să ia și campionatul, dar dacă în Liga I pasele de doi metri ale lui Bourceanu mai merg, dacă precipitarea lui Tatu poate da roade cu Mioveniul, cu echipele de valoare e nevoie de altceva. De acel altceva pe care-l căutăm de atâția ani fără să știm cum îi spune. Unii îi zic valoare, o noțiune largă care cuprinde inclusiv amănuntul de a nu greși când îi-e lumea mai dragă.