Nadia, margarina și unsuroșii

Probabil că fără să ne dăm seama Pământul s-a întors cu susul în jos de vreme ce Nadia a ajuns să fie făcută cerșetoare și nemernică și să i se spună să-i fie rușine. În România, nu în altă parte!

Robert Turcescu, mare maestru al manipulării bilelor albe și negre și de învârtire a gândurilor portocalii, își lasă mâna să lucreze fără a fi conectată la creier și așterne pe augustu-i blog personal caracterizările „cerșetoare” și „nermernică” adresate unei mari campioane! Iar o doamnă nobody, Luana Ibacka, nebăgată în seamnă de vreo douăzeci de ani, de când făcea poze cu Smena pe la sindrofii, o jignește nemeritat pe Nadia, sperând că astfel se va alege cu un pospai de notorietate. Eronat, oamenii care știu ce înseamnă Nadia, ce dimensiune are ea în sufletele lor, nu fac decât să huiduie asemenea apariții menite să aducă în fașă puritani autodescoperiți, care fără astfel de intervenții ar lustrui fie anonimatul, fie propria suficiență.

Nadia e făcută cerșetoare, nemernică și sortită rușinii pentru că apare într-o reclamă la margarină alături de fiul ei. În ochii doamnei foto alb-sepia așa ceva e nepermis, pentru că margarina are E-uri și, dacă le-o oferim copiilor noștri, îi facem durdulii. Probabil că da, margarina respectivă are E-uri, din moment ce scrie asta inclusiv pe ambalaj. După cum E-uri se găsesc și în carnea de pui de la hypermarket, și în sucul care ni se etalează ca neconținând conservanți, poate și în produsele naturale care se vând în târgurile de ciobani sibieni unde un kil de caș costă aproape cât un plin de benzină. În copilărie n-am mâncat doar margarină, ci și, undeva în Ardeal, untură pe pâine. Am băut apă de pe furtunul cu care bunicul uda grădina, am înfulecat cireșe fără a mă da cu spirt sanitar pe mâini. Toate astea ni s-au întâmplat tuturor celor care astăzi facem pe snobii când cumpărăm nu orice fel de storcătoare de dude, ci numai din acelea făcute din material ecologice și biodegradabile.

Messi, Drogba, Henry sau Lampard au făcut și ei reclamă unei băuturi acidulate, și tot în prezența copiilor. Acea băutură a globalizării planetare conține măcar tot atâtea E-uri cât margarina Nadiei și nu mai ia nimeni foc. Ilie Năstase și Hagi fac publicitate unei bănci care probabil că-și înrobește datornicii cu comisioane ascunse, în plus Hagi mai e și imaginea unei mașini care scoate și noxe, face și zgomot, așadar subțiază stratul de ozon. N-a fost pe fază doamna foto, că-i făcea nemernici pe toți! Dar nu pe toți deodată, ci doar câte unul pe an. Așa ești mereu în centrul atenției și pe buzele oamenilor. Tu, puritana, și Nadia, nemernica! Într-adevăr, s-a răsturnat Pământul de tot!
 

Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele