Două destine ale prenumelui George

Pe primul George îl mai cheamă și Țucudean. Răsfățat de ursitoare, crescut în așternuturi aurite, mângâiat de mic de lumea stadioanelor. Ajuns în fotbal cu burta plină, grație unui bunic cu succes în afaceri și a unui tată, fost fotbalist la UTA, care a știut să continuie tradiția economică a familiei, George de la Dinamo a trebuit mereu să surmonteze tara jucătorului de bani gata, căruia îi e foarte greu să-și găsească o motivație în carieră tocmai pentru că nu i-a fost foame în copilărie. Traseul modest de la Standard plus readaptarea dificilă după împrumutul la Dinamo, de parcă ar fi fost plecat din țară șase ani, nu șase luni, dădeau gir tezei vedetei îndestulate, mai pasionată de mașina de zeci de mii din parcare decât de revulsinul masorului sau de sudoarea coechipierului.

De ceva vreme, Țucudean a redevenit cel de dinainte de Standard. A început să dea goluri și să semene iarăși cu acel atacant care-și poate depune candidatura la echipa națională. Fază de mare acuratețe cu Botoșaniul plus două mostre de filigran în careul Vasluiului. Una soldată cu gol, cealaltă, cu șut în portar. Țucudean e azi printre puținii atacanți din campionat în stare să învârtă doi apărători într-un  metru pătrat și apoi să-și pună mingea pentru șutul decisiv. La Dinamo, odinioară, acest gen de faze erau ale lui Dumitrache. Diferența dintre el și Țucudean e însă imensă. Începând cu bolidul din parcare și terminând cu capacitatea de a fi fotbalist mare, calitate care la Țucudean încă e în stadiu de laborator.

Pe al doilea George îl mai cheamă și Savu. Un portar român ca mulți alții, un om cu destule greutăți în viață, care a găsit ursitoarele prost dispuse și drept urmare n-a avut în copilărie pian în camera de zi. L-am cunoscut mai bine acum câțiva ani, eu în calitate de oficial al prim-divizionarei din Brănești, el în calitate de portar venit cumva la noroc să umple golul lăsat de plecarea lui Cornel Cernea. Nu știu cât de mare portar e Savu, n-am competența tehnică de a mă pronunța, dar de muncit, muncește enorm. E genul de om care nu se opărește dacă e rezervă, își ajută colegii, e corect până-n pânzele albe și pare să aibă în viață un singur scop, acela de a duce bani acasă pentru cei doi copii ai săi. La doi ani și ceva distanță l-am descoperit pe George pe Camp Nou. Apărând poarta modestei Cartagena, liga a treia, cu 50.000 de oameni în spate și spetindu-se la șuturile lui Neymar sau Pedro. O modestă răsplată de notorietate pe cariera unui truditor serios.