Nimic n-a fost niciodată simplu pentru Harry Kane. Nici când bătea recorduri la Tottenham, nici când ținea Anglia în viață cu câte un gol marcat în minutul 87, nici măcar când părea că totul, în sfârșit, s-a așezat în favoarea lui. Transferul la Bayern ar fi trebuit să fie acel pas logic, matur, către trofeele care l-au ocolit cu o precizie aproape comică. Doar că, în mod previzibil pentru cine l-a urmărit îndeaproape, nici măcar într-un campionat dominat de o singură echipă în ultimele decenii nu putea fi Kane acel personaj căruia să i se servească trofeele pe tavă. Până și Bundesliga a avut o rezervă ciudată față de entuziasmul tipic al începutului, ca și cum destinul voia să-l mai testeze un pic.
Din momentul în care a apărut la Munchen cu tricoul alb cu roșu în mână, noul „Kane 9”, a fost clar că în jurul lui se va construi o poveste. Doar că startul a fost aproape ironic. În loc de debut glorios, a fost înfrângerea cu Leipzig în Supercupă. Kane intra pe teren, scorul deja era dureros, și nimic nu părea să meargă în direcția visată. În loc de lună de miere, a primit un „reality check” tipic pentru cineva care, chiar și când face totul bine, dă de contextul nepotrivit.
Ce a urmat, însă, e o lecție despre cum reacționezi atunci când ai totul de pierdut. A marcat gol după gol, într-un ritm care i-a făcut pe unii să-l compare cu Lewandowski, dar fără acel aer rece de execuție clinică. Kane a fost eficient, da, dar și profund implicat în tot ce înseamnă Bayern, de la jocul cu spatele la poartă și până la gesturile discrete de respect pentru club, suporteri și colegi. Iar cifrele n-au făcut decât să confirme: peste 40 de goluri din primul sezon, peste 100 de implicări directe în reușite. Doar că povestea sa la Bayern nu poate fi spusă în cifre. Nici cele mai bune case de pariuri online nu și-au imaginat că un jucător fără trofee va rescrie regulile, la o echipă care părea că nu mai are nimic de demonstrat.
Cine a urmărit ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni știe că titlul, deși părea al lor de mult, a fost obținut greu. Kane a fost suspendat în meciul în care Bayern putea deveni campioană, și părea sincer deranjat că n-a fost pe teren. Reacția lui la acel cartonaș galben luat pentru că n-a dat repede mingea înapoi a spus mai multe despre el decât un discurs de 10 minute. Nu doar că voia să joace, dar se simțea răspunzător. Poate și de aceea e iubit, nu doar respectat, în Munchen.
S-au făcut paralele între el și Lewandowski, dar adevărul e că raportul lui Kane cu clubul are altă chimie. N-a venit ca superstarul care cere totul. N-a dat niciun semn că vrea altceva decât să contribuie. L-a avut pe Müller aproape, l-a avut pe Musiala drept partener constant, și a reușit să-i ridice pe toți. Până și în momentele în care lucrurile n-au mers, cum a fost eliminarea rușinoasă din Cupă în fața unei echipe din Liga a 3-a, Kane n-a fost o prezență care incomoda. Atacantul englez nu face subiectul tabloidelor, ci pare întotdeauna pur preocupat să joace bine. De aceea, chiar și atunci când nu este în formă, cum a fost în meciul cu Inter, nimeni nu-l critică cu adevărat. Când ratează, e o surpriză, nu o dovadă de slăbiciune.
În acest moment de glorie, Kane nu dă senzația că și-a luat revanșa. Nici că și-a bifat scopul și că va căuta o altă destinație. Mai degrabă, pare că a ajuns în sfârșit într-un loc care-l tratează cu încrederea pe care o merita demult. Și, mai important, într-un sistem care îi permite să construiască în tihnă. Fără să i se ceară miracole, deși cu toții știu că poate oricând să le producă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER