Dinamo se pregătește de o nouă rușine la revenirea în „Groapă”!** Cum s-a ajuns la situația tristă pentru alb-roșii

Dinamo se pregătește de o nouă rușine la revenirea în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă până acum, în acest sezon, Dinamo a disputat toate meciurile considerate acasă pe Național Arena, „câinii” vor reveni la partida cu Petrolul pe arena tradițională din Ștefan cel Mare. Dacă scuza oficială este aceea că meciul nu se poate disputa pe cel mai mare stadion al țării din cauza pregătirilor pentru concertul formației rock Red Hot Chili Peppers, de fapt mutarea ascunde și un alt substrat: iminentul absenteism al fanilor dinamoviști.

Prezenți în număr de peste 20.000 la partida cu Metalist Harkov, este de așteptat ca suporterii alb-roșii să nu mai răspundă la fel de pozitiv și după noul insucces european al favoriților. Joi, primele semne de nemulțumire ale suporterilor au fost manifestate imediat după al doilea gol al ucrainenilor, câțiva suporteri părăsind stadionul chiar din acel moment. Apoi, finalul a găsit tribunele aproape depopulate, suporterii luând abătuți drumul spre case, cu dezamăgirea în suflet a încă unui rezultat care va fi luat în râs de rivali.

Ce se va întâmpla acum?

Participarea în cupele europene pare un adevărat blestem pentru „câini”. Totul a început pentru gruparea alb-roșie în 2007, atunci când s-a pierdut calificarea în grupele Ligii Campionilor, după o dublă cu Lazio în care echipa antrenată atunci de Mircea Rednic a fost mai bună decât italienii în trei din cele patru reprize. Dezamăgirea trăită de fani a fost atât de mare, încât, ulterior, asistența a scăzut dramatic de la meci la meci, până s-a ajuns ca asocierea mitologică cu cei „300 de spartani” să devină o cifră tristă pentru clubul din Ștefan cel Mare. În anii următori, în afara dublei cu Slovan Liberec, au venit la rând alte eliminări rușinoase cu NEC Nijmegen, Elfsborg, Hajduk Split sau Vorskla Poltava, iar de fiecare dată efectul a fost același: de la stadioane pline de oameni care credeau într-un nou început s-a ajuns la meciuri disputate în anonimat.

Situația este atât de dramatică, încât fanii dinamoviști nu mai au nici măcar plăcerea de a umple „Groapa” la un derby cu Steaua, anul trecut existând pentru prima oară în istorie temerea că dinamoviștii ar putea fi depășiți numeric de rivali. Fapt care s-a întâmplat totuși la meciul cu Petrolul, din returul trecut, atunci când prahovenii s-au impus cu 3-1, susținuți din tribune de o galerie de 1.000 de oameni, în timp ce „câinii” abia adunaseră câteva sute. De aceea, duminică nu ar surprinde pe nimeni dacă istoria s-ar repeta.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…