Talent Cup la a III-a ediție:** Inter vine să îi ia trofeul lui Hagi

Talent Cup la a III-a ediție:** Inter vine să îi ia trofeul lui Hagi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai prestigioasă întrecere fotbalistică rezervată echipelor sub 17 ani, organizată în România, începe marți. Talent Cup se află deja la a treia ediție și este organizată de Academia de fotbal „Gheorghe Hagi”. La startul ediției de anul acesta se vor alinia echipele Inter Milano, România U17, Kashima Antlers și Academia „Hagi”.

Jocurile se vor disputa pe stadionul din Ovidiu, prima etapă fiind programată azi. De la ora 15.30, Academia Hagi va evolua în compania italienilor de la Inter Milano, iar de la 17.45 se vor întâlni România U17 și Kashima Antlers.

Deținătoarea trofeului este Academia „Hagi”, iar principala echipă care îi poate fura trofeul este Inter. Itanienii sunt antrenați de Sergio Zanetti, fratele actualului căpitan de la formația de seniori (Javier Zanetti), și Luca Facchetti, fiul marelui fotbalist Giacinto Facchetti, fost jucător și președinte la FC Internazionale. Din lotulul deplasat face parte și fundașul român Mihai Alex Manolache, care a fost achiziționat în 2010 de la un satelit al clubului rival AC Milan.

Echipa câștigătoare se va stabili pe baza unui clasament și va intra în posesia trofeului „Talent Cup”, iar jucătorii remarcați vor fi premiați cu trofee pentru „cel mai bun portar”, „cel mai bun fundaș”, „cel mai bun mijlocaș”, „golgheter” și „cel mai bun jucător”.

Academia Hagi și-a adjudecat trofeul ediției trecute după ce a învins pe Ream Madrid (1-0), Inter Milano (3-0) și a remizat cu Kashima Antlers (0-0).
„Vreau ca acest turneu să devină respectat. Suntem pe drumul cel bun. Este important să aducem nume importante precum Inter, Real Madrid și Barcelona. Și lista cu echipe valoroase va creste. Fotbaliștii români au nevoie de meciuri cu echipe puternice. Trebuie să știe care le este nivelul. De aceea am decis să invităm și naționala României Under 17. Avem doar de învățat din aceste meciuri. Jucătorii noștri trebuie să înțeleagă că viitorul lor se joacă acum” – Gheorghe Hagi.

Program

Marți, 21 August 2012
Ora 15.30: Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – Internazionale Milano;
Ora 17.45: România U17 – Kashima Antlers;
Miercuri, 22 August 2012
Ora 15.30: Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – Kashima Antlers;
Ora 17.45: România U17 – Internazionale Milano;
Joi, 23 August 2012
Ora 15.30: Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – România U17;
Ora 17.45: Internazionale Milano – Kashima Antlers.

Intrarea spectatorilor este liberă.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…