VIDEO** Messi în noul sezon: primul meci, alt record! Barcelona – Real Sociedad 5-1! Catalanii sunt primii, Real e pe 6

Redactor:
Mihai Molnar
VIDEO** Messi în noul sezon: primul meci, alt record! Barcelona - Real Sociedad 5-1! Catalanii sunt primii, Real e pe 6
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tito Vilanova a debutat cu un succes clar pe banca Barcelonei, în Primera, 5-1 cu Real Sociedad

Barcelona n-a stat prea mult pe gânduri aseară, în meciul cu Sociedad. Mai ales că voia să-i ofere un debut pozitiv lui Tito Vilanova și avea vânt în pânze după ce marea rivală irosise două puncte cu Valencia. Așa că pe „Camp Nou” am avut un meci cu un debut furtunos, cu patru goluri în 16 minute!

Atacantul uruguayan Castro a egalat (’10) după reușita rapidă a lui Puyol (‘4), dar cel care restabilit ordinea firească a fost, inevitabil, Messi.
Atacantul argentinian a reușit o „dublă” în cinci minute (’11, ’16) și s-a luat iarăși la trântă cu recordurile. A devenit primul jucător al Barcelonei în ultimii 43 de ani ce marchează două goluri în primele 20 de minute în partida de debut a sezonului (după Bustillo, în 1969)! Pedro a majorat diferența (’41), iar în partea secundă singurul lucru de notat a fost revenirea cu gol a lui Villa (’84). Barça a ridicat piciorul de pe accelerație, mai ales că primul „El Clasico” bate la ușă. Joi, tot pe „Camp Nou”, e manșa tur din Supercupa Spaniei.


Min. 90 S-a terminat partida, Barcelona obține o victorie lejeră și se cațără pe primul loc

Min 84 – GOL BARCELONA: David Villa înscrie după o pasă primită de la Iniesta

Min 46 – A început repriza secundă

VIDEO VEZI AICI GOLURILE DIN BARCELONA – REAL SOCIEDAD

Min. 45 – Se termină prima repriză

Min. 41 – Pedro înscrie și el, Tello își trece în cont două asissturi

Min. 16 – GOL Barca! Messi realizează dubla

Min. 11 – GOL Barcelona! Lionel Messi marchează cu un șut din mijlocul careului, după o pasă a lui Tello

Min. 9 – GOL REAL SOCIEDAD! Castro profită de o nesinconizare în apărarea Barcelonei și înscrie cu un șut din unghi

Min. 4 – GOL Barcelona! Puyol înscrie cu capul, după o centrare din corner

Min. 1 Fluier de start


Un nou sezon din Primera e gata să înceapă. Cu aceleași două mari favorite, Real și Barca, și aceleași staruri, ca puncte de interes, Ronaldo și Messi. Pentru fanii neutri, senzația amară de deja-vu e însă îndulcită de permanenta depășire a limitelor coloșilor din Primera. Barcelona a făcut legea cu Guardiola pe bancă, apoi Realul a pus capăt celor trei ani de supremație „blaugrana” cu un titlu record (100 de puncte) și 121 de goluri marcate într-un sezon. În 2010-2011, Ronaldo a ieșit golgheter în Primera, cu 40 de goluri, sezonul trecut Messi a terminat primul, cu 50! Ce se va întâmpla la finalul acestui sezon?

Fanii mizează pe Real și pe Mourinho

Cotidianul spaniol Marca și-a invitat cititorii să voteze care va fi viitoarea câștigătoare a campionatului și cine va obține titlul de cel mai bun antrenor al sezonului, iar ambele opțiuni au mers spre Madrid. Realul i-a luat fața Barcelonei în preferințele fanilor (52%-48%), în timp ce Mourinho e văzut detașat cu cele mai mari șanse să fie declarat cel mai bun antrenor (46%, față de 29% cât a primit Vilanova. Pe 3 e Diego Simeone – 13%).

Messi și Valdes, peste Ronaldo și Casillas

Lucrurile stau mai bine pentru Barcelona la capitolul „golgheterul sezonului” (Messi 51% – Ronaldo 40% – Falcao 5% – Soldado 2,6%), ș „cel mai bun portar” (Valdes 52,1% – Casillas 41%).

Ambele formații debutează astăzi în Primera Division. Real Madrid înțâlnește Valencia, pe Santiago Bernabeu, în timp ce Barcelona dă piept du Real Sociedad, tot pe teren propriu.

Real Madrid – Valencia, 20:00

Barcelona – Real Sociedad 22:00

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…