Primul mare scandal din acest sezon!** „Un astfel de arbitru merită bătut! Ar trebui să primească o corecție scurtă!”

Un astfel de arbitru merită bătut. Acești arbitrii merită o corecție scurtă. Nu-și merită banii
Primul mare scandal din acest sezon!** "Un astfel de arbitru merită bătut! Ar trebui să primească o corecție scurtă!"

Universitatea Cluj a reușit să obțină doar un egal în deplasarea de la Severin, „Șepcile Roșii” remizând, scor 1-1, cu echipa locală. Oficialii ardeleni sunt extrem de nemulțumiți de modul în care arbitrul Sebastian Colțescu a condus ostilitățile, principalele faze incriminate fiind cele două eliminări ale jucătorilor lui Dulca.

În prima repriză Vasile Gheorghe (min. 17) și Alex Dos Santos (min. 42) au primit cartonașe roșii, iar Ana Maria Prodan a lansat un atac dur la adresa centralului.

„Colțescu ne-a furat două puncte. Un astfel de arbitru merită bătut. Acești arbitrii merită o corecție scurtă. Nu-și merită banii. Când mă gândesc că ăsta a fost desemnat cel mai bun arbitru din sezonul trecut… Și atunci sunt nebuni cei care cer să fie arbitrați de străini? I se va da cel mai bun meci să-l arbitreze. O să cer de acum să fiu arbitrată de clujeni. O să zic: ‘Dă-mi dom’ le și mie arbitru din Cluj la meciurile de acasă!’. Mă așteptam să mai dea și al treilea jucător afară. Și portarul să-l elimine! Meciul ăsta mi-a mâncat 10 ani din viață, sunt în stare de șoc”, a declarat Ana Maria Prodan, conform citynews.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]