Galerie FOTO** Londra exuberantă, Rio în carnaval

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice a fost fabuloasă, un spectacol total de muzică și culoare
Galerie FOTO** Londra exuberantă, Rio în carnaval

Cortina a căzut peste Londra după mai bine de două săptămâni de întreceri, câștigate de Statele Unite cu 46 de medalii de aur

Londra și-a luat rămas bun de la Jocurile Olimpice, duminică seară, printr-un show unicat, cu incursiuni prin muzica de cea mai bună calitate, oferită de câteva dintre cele mai mari vedete britanice, și modă.
Britanicii au pregătit o ceremonie în care au investit peste 15 milioane de euro de lire sterline și au adus pe scenă vedete și formații precum Take That, George Michael sau Spice Girls, fetele reunite special pentru acest eveniment.

Elementul surpriză: apariția lui John Lennon!
Startul ceremoniei a fost dat pe bătăile unei replici a celebrului Big Ben, iar unul din cele mai emoționante momente a fost „aparția” lui John Lennon în Stadionul Olimpic. La centrul terenului s-a format din 101 fragmente chipul fostului membru al formației The Beatles. În acest timp, un cor de 100 de oameni a cântat „Imagine” în duet cu John Lennon, momentul fiind posibil cu ajutorul unor imagini filmate cu artistul la 22 iulie 1971.

O experiență de neuitat pentru românii prezenți pe „Olimpic”
Care au fost impresiile sportivilor români după ceremonia de închidere? „A fost o experiență frumosă, dar obositoare pentru noi, întrucât a trebuit să plecăm de dimineață din Satul Olimpic ca să prindem avionul. Nu am reușit să vedem foarte mult din ceremonie, eram și jos, însă sentimentul pe care îl trăiești este incredibil”, a susținut Alina Dumitru. Sandra Izbașa, portdrapelul României la această festivitate, a încheiat apoteotic: „Nu am făcut nicio repetiție, însă mă amuzam că lângă mine era o domnișoară care mă ghida și mi-a zis că, dacă mi-e greu drapelul, să i-l dau ei să îl ducă, dar i-am spus că nu îl las pentru nimic în lume”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania