Becali e în al 9-lea cer:** „Rusescu e de valoare mondială! Stanca nu mi-a dat emoții, dar nu-l mai laud, că iar se supără Tătărușanu!” Concluziile după victoria cu Spartak Trnava

Becali e în al 9-lea cer:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali este extrem de entuziasmat de victoria obținută de Steaua cu 3-0 în deplasarea de la Trnava, care i-a adus grupării di Ghencea calificarea în play-off-ul Europa League. Patronul „roș-albaștrilor” a ținut să-i laude pe Georgievski, Pârvulescu, Rusescu și Stanca, despre care spune că nu i-au dat nicio emoție.

„Mi-au plăcut foarte mult fundașii laterali. Rusescu este cel mai bun atacant din România. Lui Rusescu i-am zis că e de valoare mondială și nu mai are nevoie de încurajări. Am avut emoții să nu avem din nou ghinion. În mintea mea am făcut o analiză: mă, dacă se termină 1-0, asta este echipă care o să pice. Asta este diferența între Steaua și Spartak Trnava.

Noi suntem capi de serie, putem să întâlnim o echipă mai accesibilă. Singurul lucru pe care-l regret este că nu o să-l am pe Tănase, cu el pe teren chiar nu am nicio emoție. Nu poți să faci contestație, că ei se uită pe ce a scris arbitrul. Eu sunt acum fericit.

Reghe era neliniștit, iar eu i-am zis: „Ce-ai, tată, ești nebun? Obiectivul nostru este campionatul. Stai liniștit, n-am niciun fel de problemă”. Este adevărat că am fi pierdut 6 milioane de euro, dar asta este. Domnule, îmi place așa mult de băiatul ăsta…ce poți să-i spui? A calificat echipa și are 9 puncte în campionat, maximum. De 5-6 ani n-am mai așteptat echipa la hotel cu lauri, cu bucurie.

N-am avut nicio emoție cu Stanca, dar nu mai vreau să-l laud prea mult, că se supără iar Tătărușanu. Și așa s-a supărat”, a declarat Gigi Becali la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
"Am cheltuit peste 120.000 de euro ca să-mi rotunjesc formele". Cum arată suedeza Natasha după operațiile estetice pe care acum…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…