Baia Mare a trecut de Farul Constanța** Zimbrii se pregătesc pentru duelurile cu Timișoara și Steaua

Redactor:
Daniel Lup
Baia Mare a trecut de Farul Constanța** Zimbrii se pregătesc pentru duelurile cu Timișoara și Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fiind decisă să răzbune singura înfrangere din această ediție de campionat suferită la malul mării pe data de 5 mai scor (11-17), campioana Romaniei Știința C.S.M.Baia Mare, reușește după doar un minut și șapte secunde să deschidă tabela, prin Ștefan Ciuntu cu un eseu izbutit pe flancul drept.
Băimărenii mențin tempoul ridicat ducând scorul după doar șapte minute de joc la 14-0. Marinarii încearcă să se apropie de buturile formației gazdă, încercand și reușind să reducă din handicap fructificand două locituri de pedeapsă prin namibianul Eugene Jantjies. Până la pauză gazdele se mențin mai tot timpul la carma jocului înghețand tabela după primul mitan la 22-11.
În primele 15 minute ale reprizei secunde, cosmopolita formație de la malul mării reușește să preia inițiativa izbutind nu mai puțin de două eseuri prin Apostol și Munteanu plus cele două transformări ale fundașului Jantjies. Văzandu-se conduși pe tabelă cu scorul de 22-23, elevii lui Eugen Apjok și Vasile Lucaci repornesc precum panzerele germane, reușind până la final să înscrie alte 17 puncte consființind astfel o victorie meritată scor 39-23.
Pentru zimbrii urmează o săptămană de foc
Urmează o săptămană de foc pentru liderul la zi, miercuri 8 august începand cu orele 18.00, zimbrii vor evolua pe terenul ocupantei locului secund, RCM Timișoara, urmând ca pe data de 12 august în ultima etapă a sezonului regulat să primească vizita rivalei Steaua București. De partea cealaltă RCJ Farul Constanța după trei eșecuri consecutive suferite acasă cu Steaua scor (17-22), respectiv în deplasările de la Timișoara (7-29) și cea de la Baia Mare (23-39), mai are de disputat două meciuri teoretic mult mai ușoare, miercuri 8 august acasă cu ultima clasată, Politehnica Iași, și în deplasare pe terenul ocupantei poziției a șasea, C.S.M.București.
Ionuț Dimofte este de astăzi tătic
Cu doar două ore înainte de startul partidei dintre Știința C.S.M.Baia Mare și RCJ Farul Constanța, Ionuț Dimofte, cea mai importantă achiziție și prima făcută de băimăreni acum trei sezoane, devenea tătic. Deși decarul băimărean înregimentat la formația din nordul țării încă de pe data de 24 mai 2009, nu aflase de această frumoasă veste, președintele clubului Călin Matei a fost cel care i-a informat pentru prima oară pe reprezentanții mass-media. Numele micuțului Dimofte Duard de doar 3,3 kg, derivat din Edward a fost purtat de nu mai puțin de opt regi ai Angliei, iar prenumele de Duard se regăsește ca fiind protectorul sau gardianul bogăției.
Știința C.S.M.Baia Mare – R.C.J.Farul Constanța 39-23 (22-11)
Stadion: Phoenix
Spectatori: 500
Arbitri: Dănuț Frăsineanu (București), Nicolae Copil (Cluj Napoca), Cristian Șerban (București)
Observator: George Bărgăunaș (București)
Avertismente: Adrian Ursache (28) / Sailasa Masilevu (54), Eugene Jantjies (75)
Știința Baia Mare: 32.Ionuț Niacșu, 11.Georgel Cătună, 13.Csaba Gal, 10.Ionuț Dimofte (30.Cristian Diniș ’48), 14.Ștefan Ciuntu (21.Ioan Pop ’78), 22.Michael Wiringi, 20.Vlad Ailenei, 25.Adrian Ursache, 26.George Oancea (17.Florin Bardașu ’48), 1.Cristian Bălan (3.Vasile Barlea ’48), 5.Marius Dănilă (18.Ionuț Hristache ’53), 24.Petrus Johannes Van Heerden, 7.Mihai Macovei-cpt 6.Sean Morell (27.Cristian Stoica ’59), 8.Constantin Ene
Antrenori. Eugen Apjok, Vasile Lucaci
R.C.J.Farul Constanța: 15.Sergio De La Harpe, 14.Mc Grath Van Wyk, 13.Constantin Gheară, 12.Williams Helu, 11.Adrian Apostol (21.Gregory Stein ’76), 10.Eugene Jantjies, 9.Samuela Laqai (22.Victor Bezușcu ’70), 1.Michael de Neuilly Rice (17.Dande Nesim ’63), 2.Erasmus Van Der Linde (16.Florin Gorun ’63), 3.Florin Sasu (18.Pierre Du Toit ’75), 4.Onal Agiacai (19.Petre Neacșu ’70), 5.Cristian Munteanu-cpt, 6.Valentin Motolea (20.Cristian Cornei ’76), 7.Renaud Van Neel, 8.Sailasa Masilevu
Antrenor: Cristian Brănescu
Filmul meciului:
min 1Ștefan Ciuntu – eseu (5-0)
min 3 Michael Wiringi – transformare eseu (7-0)
min 6 Ionuț Niacșu – eseu (12-0)
min 7 Michael Wiringi – transformare eseu (14-0)
min 9 Eugene Jantjies – lovitură de pedeapsă (14-3)
min 12 Michael Wiringi – lovitură de pedeapsă (17-3)
min 14 Eugene Jantjies – lovitură de pedeapsă (17-6)
min 15 Adrian Ursache – eseu (22-6)
min 16 Michael Wiringi – transformare eseu ratată
min 27 Erasmus Van Der Linde – eseu (22-11)
min 28 Eugene Jantjies – transformare eseu ratată
min 28 Adrian Ursache – primește cartonaș galben
min 42 Adrian Apostol – eseu (22-16)
min 43 Eugene Jantjies – transformare eseu (22-18)
min 46 Cristian Munteanu – eseu (22-23)
min 47 Eugene Jantjies – transformare eseu ratată
min 54 Sailasa Masilevu – primește cartonaș galben
min 56 Constantin Ene – eseu (27-23)
min 57 Michael Wiringi – transformare eseu ratată
min 62 Vasile Barlea – eseu (32-23)
min 63 Michael Wiringi – transformare eseu ratată
min 75 Eugene Jantjies – primește cartonaș galben
min 79 Ionuț Hristache – eseu (37-23)
min 80 Michael Wiringi – transformare eseu (39-23)
Articol scris de Alin Boțioc
a
Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele