Prețul plătit de Răzvan Martin,** medaliatul cu BRONZ al României la JO: „Mi se rupe carnea de pe mâini”

Trei porții de cartofi prăjiți, patru hamburgheri și câțiva litri de sucuri au format meniul munte al lui Răzvan Martin în noaptea de după cucerirea bronzului
Prețul plătit de Răzvan Martin,** medaliatul cu BRONZ al României la JO: "Mi se rupe carnea de pe mâini"

Răzvan se cunoaște cu soția lui de la vârsta de 10 de ani!

Trei porții de cartofi prăjiți, patru hamburgheri și câțiva litri de sucuri au format meniul munte al lui Răzvan Martin în noaptea de după cucerirea bronzului olimpic la categoria 69 de kilograme. A pus geană peste geană abia în jurul orei patru dimineața, iar trei ore mai târziu sunetul strident al telefonului deja îi dă dădea trezirea. A ieșit o oră în zona internațională, încă 60 de minute în mall-ul de lângă Sat, iar apoi i-a făcut galerie colegei Roxana Cocoș, a doua medaliată a halterelor la Londra

Ce-ai simțit când ți s-a înmânat medalia?
(ne privește fix în ochi) Pe podium mi-a venit să plâng, că doar nu în fiecare zi iau medalie la JO și într-un fel am încercat să mă abțin. Eu sunt un tip dur, dar și puțin emotiv când fac performanță. Nu poți fi stană de piatră!

Cât contează la un halterofil psihicul?
(gesticulează) Trebuie să fii foarte tare psihic, la încălzire, dacă ești moale, te pierzi și nu mai poți să ridici, trebuie să mergi pe podium și să ridici pentru tine. Mulți vor să impresioneze cu urletele, se duc pe podium, fac hă-hă-hă-hă și ratează! Eu sunt genul discret, îmi fac treaba și fac o reverență scurtă. Pentru respectul pe care mi-l port și pentru public. E bine să nu fii nesimțit, să saluți arbitrii, că poate te mai ajută și ei.
Un punct important îl constituie slăbitul pentru intrarea în categorie. Cât de greu îți e?
(convingător) Categoria am făcut-o bine acum, nu ca la alte concursuri. În Londra am slăbit numai din mâncare, în trecut apelam însă și la metoda saună. Am mâncat în ultimele trei zile doar carne spălată și ouă fierte tari, dar numai albușul… fără gălbenuș. Cam cinci-șase ouă pe zi! Carnea era de pui fiert fără gust, dar de la apă plată nu mă rețineam. Înainte slăbeam mai greu, iar în 2007 am avut o experiență șocantă cu corpul, mi s-a blocat organismul! În saună nu mai transpiram și la acel Mondial n-am mai facut categoria.

Te-ai gândit să urci în categorie pe viitor?
(se gândește 5 secunde) O să mai fac odată categoria 69 kg, pentru că vreau să ies campion mondial de seniori și pe urmă mă bag la 77 kg. Pentru că s-a văzut și la Europene, am fost mai tare. Eu ridic tone! La un antrenament tare ridic 20-30 de tone. Prietenii care nu sunt din sport obișnuiesc să-mi spună: „Bă, tu mă ridici pe mine într-o mână!”. La skandenberg puneam pariuri când mergeam la școală și îi puneam și cu stânga, și cu dreapta. Când eram mai mic, în 2002, am făcut pariu și cu culturiștii că-i bat la genuflexiuni, aveam 40 kg. Și i-am umilit.

Cum arată mâinile unui halterofil medaliat cu bronz la JO?
(ne acoperă obiectivul camerei foto) Mâinile mele au numai prostii în palme. Am dureri, se rupe carnea, dar n-am ce să fac. Cei care muncesc mult au mâinile ca ale mele, cei care nu… Obișnuiesc să mă dau cu cremă de mâini, dar tot se rupe carnea. Bășicile sunt la ordinea zilei pentru mine. Și să se uite la mâinile mele și băieții care vor să se apuce de haltere. Dacă vor să facă numai pentru naționale, nu se merită! Sunt multe sacrificii și ai nevoie de un vagon de voință. Ca să ajung să iau 7 milioane de lei pentru titlul de campion național, eu mă pregătesc vreo trei luni. Noroc că voi avea o rentă viageră, o am de la Europene, iar cu bronzul ăsta am mărit-o. Pentru mine, pentru soție și
pentru fetiță va fi bine.

Va investi banii într-o casă

Pari un tip extrem de matur pentru vârsta ta. Când ți-ai cunoscut soția?
(responsabil) Sunt matur și știu cum se fac de toate. Să ai și grijă de soție, să te gândești și la fetiță. Soția mea, Antonela, are tot 21 de ani și suntem împreună din 2000, adică de 12 ani.

35.000 de euro vei primi pentru acest bronz. Prea puțin?
Suma mi se pare OK și am auzit că prima va și dublată. E cea mai mare primă câștigată în carieră, vă dați seama.

Ce vei face cu banii? Îți vor asigura un trai mai liniștit?
Acum stăm într-un apartament în Bistrița și aș vrea să ne luăm o casă pe pământ. În asta îmi voi investi banii câștigați, iar apoi voi face școala de șoferi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania