FOTO** ProSport a pus mâna pe un document INCREDIBIL! Delegările CCA nu sunt secrete. Cine e persoana care știe tot ce mișcă în arbitraj

Încă de la startul returului sezonului trecut, Ion Crăciunescu a schimbat sistemul obișnuit de delegare a arbitrilor și a refuzat să-și mai facă publice alegerile.
Catalin Muresanu
FOTO** ProSport a pus mâna pe un document INCREDIBIL! Delegările CCA nu sunt secrete. Cine e persoana care știe tot ce mișcă în arbitraj

Încă de la startul returului sezonului trecut, Ion Crăciunescu a schimbat sistemul obișnuit de delegare a arbitrilor și a refuzat să-și mai facă publice alegerile. Practic, numele „fluierașilor” erau aflate abia cu câteva ore înainte de meci. „Doar eu și arbitrii vom ști care sunt delegările”, spunea președintele CCA la acea vreme.

Între timp, lucrurile s-au schimbat, iar ProSport are dovada faptului că în afara lui Crăciunescu mai este cel puțin o persoană care cunoaște destinațiile arbitrilor: secretarul general al FRF, Adalbert Kassai. Cu 24 de zile înaintea disputării Supercupei României dintre CFR Cluj și Dinamo, Ion Crăciunescu i-a trimis oficialului FRF un document aflat în registratura CCA prin care-i comunica lui Kassai brigada de arbitri care la acel moment nu era „dotată” și cu cei doi arbitri adiționali.

„Trebuia comandat echipamentul”

Contactat ieri pentru a comenta pe baza acestei informații, Crăciunescu a răspuns ferm: „Să veniți să-mi aduceți hârtia, altfel nu avem ce discuta”. După apelul primit la ora 15:52, șeful arbitrilor a revenit fix 15 minute mai târziu, pe un ton mult mai așezat și dispus să ofere explicații: „Meciul din Supercupă s-a jucat în condiții speciale și echipamentul arbitrilor trebuia comandat cu mai multe săptămâni înainte. Fiind secretar general, trebuia să i-o adresez domnului Kassai, dar nu el era destinatarul, ci domnul Mircea Mihail, care se ocupă de echipament”.

Culmea ironiei este că azi, în cadrul CEx. al FRF, mai mulți membri vor cere demiterea lui Crăciunescu, iar unicul om care poate lua aceasta decizie este chiar Adalbert Kassai, cel care a preluat responsabilitatea CCA de la Mircea Sandu și care are ca unic drept numirea și demiterea șefului arbitrilor.

Kassai e șmecherul care stă în umbră și de acolo dă loviturile, pentru că unii stau foarte bine în spatele reflectoarelor
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui, 15 iulie 2012

Crăciunescu e mână în mână cu cineva de la FRF. Cred că acest Kassai nu e străin de ungurii de la CFR
Gigi Becali, patron Steaua, 23 martie 2012

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Elizabeta Samara, revenire ratată spectaculos la WTT Champions Macao
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania