Liga I, interzisă sârbului!** Fost junior la Ajax, un fotbalist trece printr-un real calvar în România! ‘Mi-am făcut datoria, nu înțeleg ce se petrece!’

Liga I, interzisă sârbului!** Fost junior la Ajax, un fotbalist trece printr-un real calvar în România! 'Mi-am făcut datoria, nu înțeleg ce se petrece!'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost junior la Ajax Amsterdam, fundașul sârb Bozidar Cosic nu mai e dorit la malul Dunării, după doar un sezon petrecut la echipa severineană.

La nici 16 ani era transferat de Ajax Amsterdam de la juniorii Vojvodinei Novi Sad, iar în 2004, pe când evolua la Zeleznik Belgrad, era eliminat de Steaua București din Cupa UEFA. A mai jucat în prima divizie din Bosnia (Modrica), Rusia (Khimki) și Ungaria (Debrecen), dar porțile Ligii I îi par închise. Vara trecută promova cu Concordia Chiajna, însă n-a fost oprit în lot. Situația s-ar putea repeta în această vară. Cosic n-a fost nici măcar rezervă cu Dinamo București, în prima etapă a noului sezon, și simte că nu mai e dorit la Turnu Severin.

„Eu cred că mi-am făcut datoria la echipă, cred că am jucat bine sezonul trecut, am fost titular în majoritatea etapelor și am jucat cu sufletul. Nu înțeleg de ce nu mai sunt dorit acum. Nu mi s-a dat nicio explicație. Măcar să mă fi anunțat de acum o lună, dacă nu mai aveau de gând să conteze pe mine. Aveam și eu timp să-mi găsesc echipă. În cantonamentul din Slovenia am jucat în toate amicalele, chiar și cu Roma, pe final. Nu vreau să plec din România. Sunt de aproape 3 ani aici. Vorbesc românește și îmi place aici, dar nu-mi place că am schimbat deja trei echipe. Am jucat la Petrolul, iar vara trecută am promovat cu Chiajna și la fel am pățit. Vreau să merg tot la o echipă cu pretenții de promovare. Nu am renunțat la visul de a juca în Liga I”, a spus jucătorul de 30 de ani. De situația fundașului sârb s-a interesat deja divizionara secundă FC Olt Slatina, unde e dorit de Gheorghe Constantin, fostul președinte al echipei severinene.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au râs cu lacrimi când au…
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare: „Mâncarea tradițională se combină”
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui Cristian era "Trăiește viața fără…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…