„Am crezut că nu voi mai merge vreodată!” După o perioadă de COȘMAR, Izbașa vrea aurul olimpic:

*Sandra se pregătește pe patru aparate, dorind să facă la Londra și individual compus, dar să și ajute echipa
*La junioare, Sandra era poreclită „Oscar”, pentru că în antrenamente nu îi ieșea mai nimic, iar la concursuri strălucea

Sandra Izbașa (22 ani) a fost singura campioană olimpică din gimnastica europeană la Beijing 2008. O gimnastă atipică pentru România, înaltă (1,67m), blondă, exprem de expresivă, cu o frumusețe naturală care frapează, Sandra se regăsește, după patru ani în echipa care va lupta la Londra pentru podiumul olimpic. O perioadă dură, care lăsă în urmă o accidentare gravă, ruperea tendonului lui Ahile la piciorul drept, dar și fracturarea mâinii stângi, multă suferință și durere, mii de ore de antrenament și recuperare specială pentru a se putea întoarce în sală.

La finalul lui 2009, Sandra reînvăța să meargă, să facă primii pași, să dea la o parte cârjele, să treacă peste coșmarurile în care accidentul suferit în sală se întâmpla iarăși și iarăși. La începutul lui 2011, devenea dublă campioană europeană, la sol și sărituri, aparat la care antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu practic au reinventat-o. În acest an, și-a apărat titlul continental la sărituri, anunțându-se și o candidată serioasă la podiumul olimpic la acest aparat, alături de „solul” său de suflet.

Te gândeai după Beijing că vei prinde și Londra?
Sincer, nu. Îmi aduc aminte că, după ce am câștigat medalia de aur, au fost niște reporteri care m-au întrebat dacă acum, după ce mi-am împlinit visul olimpic, ne vom mai vedea și la Londra. A fost cel mai categoric „nu cred” pe care l-am spus vreodată și uite că după patru ani sunt tot în sală.

Cum a fost acest ciclu olimpic pentru tine?
De la agonie la extaz, cu doi ani petrecuți în afara sălii, cu o accidentare din care nu credeam că voi mai putea merge vreodată, darmite să mai fac gimnastică și acum, în ultimii doi ani cu multă muncă după care au început să apară și rezultatele.

Care a fost cel mai greu moment în acești patru ani?
Cel cu accidentarea. Nici eu nu știu cum am trecut peste ce s-a întâmplat, am lăsat timpul să vindece totul de la sine pentru că îmi amintesc că atunci când am început recuperarea nu-mi dădeam nicio șansă de revenire. A fost o perioadă în care nu suportam nici măcar să îmi privesc exercițiul de la sol, aparat la care suferisem acea accidentare.

Sincopa din 2010

Emoțiile sunt mai mari decât la Beijing?
Nu știu, nu ar trebui să fie. Sunt emoții constructive ca la orice alt concurs, poate e un pic de presiune să zicem. Toată lumea se așteaptă ca după aceste rezultate bune de la Europene să fie cât mai multe medalii la Londra. Noi pentru asta ne pregătim, ne dorim să iasă bine, depinde de ziua pe care o vom prinde acolo.

În acești ultimi patru ani te-ai gândit serios la retragere?
Da, chiar înainte de accidentarea din 2009, înainte de Europene. Am simțit atunci că nu mai pot, chiar am trimis o scrisoare la federație că nu mai vreau să merg la concurs. Pot să spun că în proporție de 90% eram cam retrasă în acea perioadă. Apoi a venit accidentarea și la lot s-a schimbat totul, am mers mai departe…

Ai revenit la Mondialele din 2010 și ai avut acea ieșire din covor la sol. Te-a afectat?
Normal, însă am încercat să nu mă gândesc prea mult și să îmi găsesc noi repere pentru a merge mai departe. Iar răspunsul a venit după numai șase luni la Europene, când am cucerit două medalii de aur.

Pari urmărită de ghinion când e vorba de Mondiale. Anul trecut ai fost retrasă din echipă chiar înainte de plecare…
A fost frustrant, pentru că îmi doream mult să merg acolo, mi-am adăugat elemente noi, însă problemele de sănătate m-au tras înapoi. Încercând să feresc piciorul la care suferisem operația de refacere a tendonului m-am accidentat la celălalt picior.

„Aurul de la Beijing n-a fost întâmplare”

Câte aparate vei face la Londra?
Patru aparate, paralele și bârnă doar ca să ajut echipa, iar la sol și sărituri să mă bat pentru finalele pe aparate.

Se conturează noul sol olimpic?
Da. După multe căutări am găsit și melodia, „Shine On You Crazy Diamond” a celor de la Pink Floyd. E foarte multă mișcare pe piesa asta, dar am și timp să respir. Cred că mi se potrivește foarte bine și sper să prindă și la public. Merg la Londra să arăt lumii ce am pregătit atâția ani, să arăt că titlul olimpic cucerit la Beijing nu a fost o întâmplare.

Cum vezi concurența la sol cu Larisa și Cătălina?
Eu nu mă gândesc la ele ca la concurentele mele directe pentru că eu sunt singura mea adversară. Fiecare se antrenează să fie cea mai bună, iar eu știu că trebuie să fiu mai bună decât eu însămi, nu decât Cătălina sau Larisa.

Ce îți propui pentru Londra?
Îmi doresc să fiu sănătoasă și să prezint integralele exact așa cum le-am antrenat, să-mi stăpânesc emoțiile și la final toată lumea să fie mulțumită.

15 medalii a cucerit Sandra Izbașa până acum, 7 de aur, 4 de argint și una de bronz la Europene și una de argint și două de bronz la Mondiale

2 medalii olimpice are Sandra, un aur la sol și un bronz cu echipa

90 de secunde poate fi durata maximă a unui exercițiu la sol în gimnastica feminină, el fiind acompaniat de muzică