Ionuț Popa: „Dacă vom evita retrogradarea va fi cea mai mare performanță! Dacă retrogradăm e ceva normal”

Ionuț Popa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul nou-promovatei CSMS Iași, Ionuț Popa, este de părere că meciul de debut al viitorului sezon, cel cu fosta campioană Oțelul Galați, va fi unul „teribil” pentru elevii săi, afirmând că gruparea gălățeană este una dintre pretendentele al titlu, dar și una dintre cele mai bogate din Liga I.

„Ne aflăm în fața unui început de campionat în care vom juca împotriva unei echipe care din punctul meu de vedere va lupta pentru câștigarea titlului. Oțelul are un lot omogen și este unul dintre cele mai bogate cluburi din țară, pentru că recent le-a intrat în cont 18 milioane de euro. Va fi un meci teribil de greu pentru noi, întrucât Oțelul este mult peste noi”, a precizat Ionuț Popa.

„Vom pârjoli și noi câmpii, vom pune și noi capcane”

Ionuț Popa spune că obiectivul său pentru sezonul viitor este formarea unei echipe, fie pentru Liga I, fie pentru liga secundă, în cazul în care echipa nu va înregistra rezultatele scontate în prima parte a stagiunii. „Nu trebuie să uităm faptul că avem cel mai tânăr lot din Liga I, sunt 14 jucători sub 21 de ani. Cu ei ne batem. Eu cred că dacă ne vom salva de la retrogradare va fi cea mai mare performanță din istoria fotbalistică a Iașiului, iar dacă vom cădea în B, va fi ceva normal. Suporterii trebuie să fie realiști, trebuie să știe adevărul. Astea sunt posibilitățile noastre în momentul de față, primăria nu poate da mulți bani pentru echipă, iar un om de afaceri nu avem, așa cum sunt la alte echipe”, a mai spus Ionuț Popa. Chiar și în aceste condiții, cu un lot tânăr și neexperimentat, tehnicianul speră să aibă rezultate. „Chiar și așa, asta nu înseamnă că plecăm din start cu capul plecat. Vom pârjoli și noi câmpii, vom scoate și noi apa din fântână, vom pune și noi capcane, o să vedeți. Dar va fi greu. Eu sper ca jucătorii să înțeleagă că este viitorul lor în joc, gloria lor, își pot face un nume dacă vor juca bine. Dacă vor avea determinare, inteligență, dacă vor da dovadă de disciplină tactică și dacă vor munci, putem avea rezultate. Doar așa putem răzbi”, este de părere Ionuț Popa.

Lotul nu este definitivat

Deși mai sunt două zile până la meciul de debut cu Oțelul, situația lotului ieșean este departe de a fi clară. Brazilianul Marcos, care a semnat deja, nu mai face parte din planurile antrenorului Ionuț Popa, iar sârbul Llullaku nu a fost reținut în lot. De asemenea, Gado și Onofraș încă nu au ajuns la un acord cu conducerea în privința salariilor. În aceste zile, până la meciul cu Oțelul, va fi clarificată și situația jucătorilor nou-veniți Cezar Lungu, Ionel Mihălăchioaie, Cătălin Curiliuc și Souleymane Keita, aceștia având șanse mari să semneze cu clubul. Foarte probabil va fi păstrat în lot ieșeanul Ștefan Popescu, fost la Cesena. Mijlocașul este în urmă cu pregătirea, iar antrenorul Ionuț Popa estimează că va ajunge la parametrii optimi în cel puțin 30 de zile.

Pentru meciul cu Oțelul, Popică nu are un lot de 18 jucători la dispoziție. Ciucur, Nalați, Petrovic nu sunt apți din punct de vedere medical, iar alți jucători încă nu sunt deocamdată legitimați.

Bogații la titlu, săracii la retrogradare

În opinia tehbnicianul ieșean, 7 echipe se vor bate la titlu, iar celelalte pentru evitarea retrogradării. „Cred că vor fi 7 echipe care vor lupta pentru titlu, cele mai bogate din Liga I. Celelalte, cele mai sărace, vor trage pentru evitarea retrogradării. Bistrița, Iașiul, Severinul, Viitorul și alte câteva sunt toate o apă și-un pământ, iar diferența o va face determinarea jucătorilor, poate și o primă de joc. Cele fără bani aduc și ele ce jucători pot, fără preteneții și este greu să lupți cu echipele puternice”, susține Popică.

„Profesoprul” a făcut un apel la public să susțină echipa, chiar dacă nu vor apărea rezultatele dorite. „Dacă echipa va fi susținută de public, așa cum se întâmpla în anii trecuți, eu cred că vom avea un om în plus pe teren. Tot ce pot să fac eu este să le promit că voi da tot ce-mi stă în putință pentru a avea rezultate. Nu pot însă să promit minuni, că putem bate orice echipă”, a mai spus Popa, care crede că diferența între primele două ligi este una foarte mare: „În ultimii 4-5 ani s-a făcut o diferență enormă între primele două ligi. Dacă înainte o echipă de B mai punea probleme uneia din prima ligă, acum nu se mai întânplă la fel”.


Articol publicat de Narcis POHOAȚĂ‚

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns la EURO
”Incredibil”. A fost în depresie după ce a mers acasă pentru a-i face o surpriză soției, iar acum a ajuns…
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris Ibrahim? A reușit să lase pe toată lumea cu gura căscată
Pepe s-a trezit cu un mesaj din partea fostului soț al Ralucăi Pastramă, chiar în ziua nunții! Ce i-a scris…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1 septembrie 2024
Ce pensie vor primi românii care au o vechime între 25 și 30 de ani după recalcularea de la 1…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Primele incidente la vot. Preşedintele unei secţii de votare din Vaslui a fost înlocuit. Venise beat la muncă
Primele incidente la vot. Preşedintele unei secţii de votare din Vaslui a fost înlocuit. Venise beat la muncă
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Unul dintre cei mai BOGAȚI sportivi ai lumii spune care-i CHEIA succesului
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
A MURIT! România a mai pierdut o VOCE de AUR!
Reguli pentru toți cei care au CASĂ LA CURTE. Este obligatoriu să facă aceste lucruri
Reguli pentru toți cei care au CASĂ LA CURTE. Este obligatoriu să facă aceste lucruri
Rezultate exit poll-uri pentru alegerile din 9 iunie 2024: La ce oră se anunță primele date privind alegerile locale și europarlamentare
Rezultate exit poll-uri pentru alegerile din 9 iunie 2024: La ce oră se anunță primele date privind alegerile locale și…
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba”
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din viața lor. Ce i-a uimit pe mulți
Imagini de la nunta lui Pepe cu Yasmine! Cum au arătat mirii în una dintre cele mai frumoase zile din…
×