Decizie istorică!** Nașu’ primește Craiova în Liga a II-a! Mircea Sandu: ” SC Fotbal Club U Craiova SA, sau cum naiba s-o numi, va fi reprimită în divizia secundă”

Decizie istorică!** Nașu' primește Craiova în Liga a II-a! Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răsturnare de situație în cazul dezafilierii Craiovei. După ce Curtea de Apel a decis că FRF a greșit și că Universitatea trebuie reprimită în fotbalul românesc, Mircea Sandu a recunoscut că această hotărâre trebuie respectată, astfel că la Comitetul de Urgență al FRF se va hotărî acest lucru.

Chiar dacă decizia nu este definitivă, ea trebuie pusă în aplicare, pentru că este executorie. SC Fotbal Club U Craiova SA, sau cum naiba s-o numi, va fi reprimită în Liga a 2-a. Dacă după șapte luni se va decide în ultima instanță că decizia nu a fost corectă, o scoatem din nou„, a spus șeful FRF, pentru ziuanews.ro

Referitor la modul în care această decizie se va repercuta asupra seriilor din Liga secundă, președintele Federației a punctat că se va găsi o soluție de compromis.

Probabil că o serie va avea 12 echipe, o alta 13. O să vedem ce va fi. Vom prelungi până la 30 iulie termenul de înscriere în Liga a 2-a”, a declarat Mircea Sandu pentru ZIUAnews. În ceea ce privește discuția purtată cu premierul Victor Ponta, președintele FRF a dezvăluit că șeful Guvernului a glumit când s-a referit la reprimirea Craiovei. „Mi-a spus doar că Olguța Vasilescu, primarul de la Craiova, este o femeie foarte ambițioasă și că nu scap de ea. I-am răspuns că la mine presiunile sunt zero și că doar actele vorbesc„, a mai declarat Mircea Sandu pentru sursa citată.

Mititelu: „Vreau jucătorii înapoi, Sandu mi-a distrus familia”

Mircea Sandu anunță ce vrea el, dar nu se știe dacă e adevărat. Repunerea în situația anterioară înseamnă mult mai mult decât să ne asigure un loc în liga a doua. Am nevoie de echipa mea, de jucătorii mei, nu de ce îmi spune el mie. Eu vreau jucătorii înapoi sub contract legal, nu cum vor ei. Minunea asta nu se poate întâmpla decât cu un consens al tuturor pârților. Mircea Sandu nu poate să dea nicio hârtie în acest sens. El se eschivează. FRF a făcut un abuz inițial, acum ce face? Mai face un abuz? El nu mai poate repune în situația anterioară Craiova. Mi-ai luat un an în care eu puteam să fiu înapoi în Liga 1, mi-ai distrus psihic familia, suporterii, mi-ai făcut probleme financiare, am cheltuit bani cu avocații. El nu poate să spună acum: „Bine, măi, ai câștigat, hai înapoi în liga a doua„, a declarat Adrian Mititelu, la digisport.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Gata: Lautaro a spus ”da”! Semnează până în 2029 și va avea un salariu de 9.000.000 € pe an
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare zi
Tânăra din imagine a slăbit 7 kilograme fără nicio dietă. A mâncat orice, dar a făcut acest lucru în fiecare…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât trebuie să achite
Ion Ţiriac vrea să cumpere un castel din România cu o istorie tulburătoare! Cine este îngropat în curte şi cât…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Devine imposibil în România după 7 iunie. Nu se mai plătește niciun ban
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Răzvan Lucescu joacă tare, după anunțul că e dorit în Serie A. „Acum 6-7 ani, aș fi mers în genunchi”
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×