Mou îl poate aduce la Madrid pe cel mai „vânat” jucător de la EURO!** Ce cadou primesc „galacticii” de la cei mai MARI rivali

Mou îl poate aduce la Madrid pe cel mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Abia instalat la Tottenham, Andre Villas-Boas se poate trezi în mijlocul unui scandal uriaș ce poate avea urmări nefaste pentru clubul londonez.

Atletico Madrid, câștigătoarea ultimei ediții a Europa League, este extrem de furioasă pe cei de la Tottenham din pricina tacticilor neortodoxe prin care englezii încearcă să-l achiziționeze pe Adrian. Spaniolii susțin că Tottenham l-a contactat pe atacantul aflat sub contract, fapt ce contravine normelor FIFA. Potrivit legilor forurilor care conduc fotbalul niciun club nu poate contacta un fotbalist care nu se află în ultimele șase luni de contract cu gruparea la care activează. Adrian Lopez mai are contract cu Atletico până pe 30.06.2015.

Oficialii lui Atletico iau serios în calcul posibilitatea de a-i reclama la FIFA pe cei de la Tottenham deoarece nu și-au dat acordul pentru că gruparea de pe White Hart Lane să discute cu jucătorul.

De asemenea, Atletico vrea să-și îndrepte acțiunile și către agentul jucătorului Eugenio Botas pe care îl suspectează de complicitate.

Modric ar putea ajunge mai repede la Real

Dacă scandalul ar lua amploare, iar Atletico chiar îi va reclama pe englezi la FIFA atunci rivalii de la Real ai alb-roșiilor ar avea cel mai mult de câștigat. În cazul unor sacțiuni dictate de forul mondial, Tottenham nu ar putea spune nu ofertelor insistente ale Realului pentru Luka Modric. Amenzile sunt uriașe în aceste cazuri, iar banii veniți de la „galactici” în urma unui eventual transfer le-ar putea echilibra bugetul celor de la Spurs.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
A devenit ILEGAL. Nu mai poți urmări la TV. S-a votat lege marți, 30 aprilie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?