CFR se teme doar de caniculă înainte de jocul din Supercupă:** „Avem echipă mai bună și nu am pierdut nicio finală”

CFR Cluj a revenit în România cu gândul că își va mări zestrea de trofee cu încă o Supercupă, după meciul de sâmbătă, pe care clujenii îl vor disputa contra lui Dinamo pe National Arena. Președintele campioanei, Iuliu Mureșan, este convins că singurul adversar mai serios al echipei sale va fi doar canicula care a pus stăpânire pe România în ultimele săptămâni. "Cred că noi ne vom impune în Supercupă, pentru că avem echipă mai bună și avem și experiență mai multă. Până acum nu am pierdut niciuna dintre finalele pe care le-am disputat, știm să abordăm astfel de meciuri. Avem jucători buni pe toate posturile, nu ne mai trebuie nicio întărire. Singura problemă o poate reprezenta temperatura din România. În Austria erau 22 de grade, de aceea am revenit mai repede în țară pentru a ne acomoda", a spus Iuliu Mureșan la sosirea în România.
CFR se teme doar de caniculă înainte de jocul din Supercupă:** "Avem echipă mai bună și nu am pierdut nicio finală"

CFR Cluj a revenit în România cu gândul că își va mări zestrea de trofee cu încă o Supercupă, după meciul de sâmbătă, pe care clujenii îl vor disputa contra lui Dinamo pe National Arena. Președintele campioanei, Iuliu Mureșan, este convins că singurul adversar mai serios al echipei sale va fi doar canicula care a pus stăpânire pe România în ultimele săptămâni.

„Cred că noi ne vom impune în Supercupă, pentru că avem echipă mai bună și avem și experiență mai multă. Până acum nu am pierdut niciuna dintre finalele pe care le-am disputat, știm să abordăm astfel de meciuri. Avem jucători buni pe toate posturile, nu ne mai trebuie nicio întărire. Singura problemă o poate reprezenta temperatura din România. În Austria erau 22 de grade, de aceea am revenit mai repede în țară pentru a ne acomoda”
, a spus Iuliu Mureșan la sosirea în România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro