„Vreau să-l depășesc pe Gică Popescu!”** De ce nu regretă Chiricheș plecarea de la Benfica și ce urmaș propune Ligii 1: „Poate face față la toate echipele mari”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul căpitan al naționalei a câștigat Cupa Cupelor cu Barcelona. Urmașul său, Chiricheș, e deocamdată doar pe lista catalanilor.

Stelistul nu crede în interesul Barcelonei
Chiricheș încearcă să împrumute câte ceva din mișcările lui Lucio și Vidic

Vlad, nu mai aveți mult și se termină și cel de al doilea cantonament, cum a fost?
Am avut cu toți mult de muncă. Chiar dacă după partidele cu Red Bull Salzburg și Zestafoni nu am obținut victorii, totuși nu este îngrijorător, deoarece în această perioadă am avut multe antrenamente grele de efectuat.

Ne poți lămuri și pe noi cu oferta de la Barcelona?
În primul rând vreau să spun că nu m-a afectat așa cum s-a spus prin țară. Nu aveau cum să mă afecteze niște așa zise oferte doar de prin ziare. La mine nu a ajuns nicio ofertă.

Totuși, chiar nu-ți dorești să te transferi la o altă echipă?
În acest moment eu trebuie să mă gândesc doar la Steaua și la obiectivele pe care le avem. Să joc eu bine și atunci o să am tot timpul să mă gândesc și la un transfer în străinătate. La Steaua încerc să nu-i dezamăgesc pe toți oamenii care au încredere în mine.

Ți se spune noul Gică Popescu, ce părere ai?
Mă onorează această comparație, însă aș vrea ca lumea să vorbească de mine ca fiind noul Chiricheș, așa cred eu că e mai bine.

Crezi că îl poți depăși la performanțe pe Gică Popescu?
Eu vreau și sper că o să reușesc acest lucru. Gică Popescu a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care România i-a avut, iar dacă o să-l depășesc, atunci e cu atât mai bine pentru mine.

„Maxim are valoare de echipele mari”

Ne poți da un nume de fotbalist bun de la Pandurii care ar putea ajunge la Steaua?
Nu sunt impresar, însă să știi că la Pandurii mai sunt în continuare jucători foarte buni. Uite, unul dintre ei este Maxim. Eu cred că acest băiat poate să facă față fără probleme la toate echipele mari din România.

În acest sezon vei face cuplu în defensivă cu Gardoș, ce părere ai despre el?
Florin este un coleg foarte bun și de asemenea un jucător la fel de bun. Eu sper să ne completăm chiar dacă acum, la început, ne este un pic mai greu. Nu am avut ocazia să jucăm mult timp împreună, însă o să vedeți că veți auzi lucruri frumoase despre acest cuplu, odată cu trecerea meciurilor.

La 17 ani ai ajuns la Benfica. De ce nu ai rămas acolo?
Am avut neșansa să mă accidentez și a trebuit să lipsesc de pe gazon patru luni. Din acest motiv a trebuit să revin apoi în România.

Întoarcerea în țară a fost un pas înapoi sau înainte?
Păi dacă am ajuns la Steaua și la echipa națională, atunci să știi că eu consider că a fost un pas înainte în cariera mea.

Ce atacant îți place și despre care crezi că ți-a pus probleme?
Benzema. Îmi place mult și cred că pentru el conteză enorm că are șansa să se antreneaze și să evolueze contra unor super fotbaliști.

Dar din rândul fundașilor centrali, cine îți place, copiezi pe cineva în jocul tău?
Nu neapărat să copiez, însă îmi place să urmăresc mișcările și evoluțiile fundașilor mari din Europa. Îi admir pe Lucio și pe Vidic.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×