Va fi NEBUNIE la Dinamo-Barça!** În ritmul ăsta, mai e nevoie de un National Arena: câte bilete a vândut Messi în primele ore

  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona a făcut joi, la prânz, anunțul oficial prin care confirmă amicalul de lux cu Dinamo. „Câinii” se pregătesc deja de sărbătoare, iar fanii au luat cu asalt site-ul care comercializează biletele.

Messi și ai lui sunt așteptați pe 11 august la București, iar Dănciulescu își sfătuiește colegii să facă meciul vieții lor:

„Pentru orice jucător este un vis devenit realitate să întâlnească Barcelona. Mai ales că „extratereștrii” vor veni cu mai toate vedetele lor. Eu am mai jucat împotriva unor jucători mari ai lumii dar pentru colegii mei mai tineri va fi o experiență unică. Îi sfătuiesc însă să nu se piardă în fața lui Messi, Iniesta, Xavi sau Pique. Să luptăm să obținem un rezultat bun. Asta merită toți suporterii de pe Național Arena”.

Imediat după anunțul oficial făcut de catalani, bilete au fost puse în vânzare. În primele cinci ore, aproape patru mii de tichete au fost vândute. Mai exact, biletenationalarena.ro. a dat 3.920 de bilete!

7 din cei 11 titulari ai Barcelonei din sezonul trecut sunt obligați să intre pe teren împotriva lui Dinamo, printre care neapărat Messi

935 de lei este cel mai scump bilet la partida de pe 11 august. Cei care vor plăti acești bani vor ocupa un loc la una dintre lojele VIP

200 este numărul aproximativ de bilete pe care catalanii l-au solicitat pentru diferiți sponsori și colaboratori ai clubului care vor să asiste la meci

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri