Vă mai aduceți aminte prima pagină din ProSport, ediția 2 iulie 1997?** Ce fac astăzi Daniel Rednic și Daniel Florea

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Daniel Lup
Redactor:
Dănuț Lungu
Vă mai aduceți aminte prima pagină din ProSport, ediția 2 iulie 1997?** Ce fac astăzi Daniel Rednic și Daniel Florea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vă mai aduceți aminte prima pagină din ProSport, ediția 2 iulie 1997? La chiar primul număr al celui mai bun cotidian de sport din România un tânăr blond, parcă ușor crispat în fața aparatului de fotografiat, și un „samurai” cu părul strâns în coadă erau imortalizați în fața stadionului Dinamo. Cei doi, Daniel Florea și Daniel Rednic, în mare formă la Oțelul, formație care la finele anilor ’90 era supranumită Campioana Provinciei, semnau cu gruparea din Ștefan cel Mare. „Țin minte ziarul de atunci și cred că-l am și acum acasă, dar dacă m-ați fi întrebat în acea vreme ce zic de faptul că sunt pe prima pagină a ProSportului la chiar primul său număr, nu știu dacă aș fi dat o importanță atât de mare. Acum însă conștientizez că am fost norocos, este un document important. E cea mai frumoasă amintire”, mărturisește Florea, unul dintre cei doi eroi de la prima pagină. Când a semnat cu Dinamo, Daniel Florea avea 21 de ani și jumătate, era un fundaș stânga foarte bine văzut, iar traiectoria ulterioară avea să-i confirme valoarea. În cei 15 ani trecuți Florea s-a transformat total. El însuși o recunoaște: „M-am căsătorit de 14 ani cu Alina, am două fetițe, pe Elisa (13 ani) și Miruna (7 ani), și am și câteva trofee câștigate. Singurul regret este că n-am prins mai mult naționala”. Daniel are trei prezențe sub tricolor, dar se poate consola cu trofeele „împușcate” alături de Dinamo București, Șahtior Donețk și APOEL Nicosia. În total 12!

Cununat de Mutu și Alexandra Dinu

Aflat la final de contract cu FCM Dunărea Galați, echipă la care a jucat un an și jumătate, Daniel se gândește ca ProSportul să fie în continuare borna esențială din viața sa. „Acum 15 ani făceam pasul spre marea performanță, între timp pot spune că am avut o carieră frumoasă de fotbalist, dar este timpul, la 15 ani de ProSport, să încep ceva nou. M-aș apuca de antrenorat. Iar peste alți 15 ani vreau să am câteva trofee în noua mea meserie”, spune Florea, unul dintre finii lui Adrian Mutu, „Briliantul” cununându-l când era căsătorit cu Alexandra Dinu.

Rednic s-a stabilit în SUA în 2010

Daniel Rednic a plecat acum doi ani în SUA, la sugestia familiei, după ce a pus ghetele în cui la FC Baia Mare. „Surorile mele erau aici de mai mulți ani și m-am staiblit și eu în California. În România voi mai veni numai în vizită”, spune Rednic, care își aduce aminte de 2 iulie 1997. „Încă mai am acel ziar. E la Baia Mare, dar îl voi aduce în SUA când voi mai veni în țară. A fost o mare plăcere pentru mine că am fost atunci pe prima pagină. Am citit constant ziarul vostru și acum îl urmăresc pe Internet. Sper că va exista și peste 15 ani”, mai zice Rednic. De la începutul acestui an, Daniel Rednic antrenează patru grupe de puști de la un club de fotbal din California. „Am o grupă de șase ani, două grupe de opt ani și o grupă de nouă ani. Sunt încântat de mentalitatea de aici. Oricine e sprijinit să facă sport, indiferent de condiția materială”, mai spune Rednic, care are un gust amar legat de Liga I. „Din păcate numai de scandaluri aud că se vorbește în România. Aș vrea să se joace mai mult fotbal, să se schimbe mentalitatea. Procuratura ar trebui să intervină mai dur”, mai spune Rednic.

Daniel Florea
Data nașterii: 18.12.1975
Locul nașterii: Vaslui
Cariera:
1993/1997 Oțelul
1997/2001 Dinamo
2001/2005 Șahtior
2005 Metalurg Zaporojie
2005/2006 Metalurg Donețk
2006 Dinamo
2006/2010 APOEL Nicosia
2010/2012 Dunărea Galați

Daniel Rednic
Data nașterii: 02.02.1978
Locul nașterii: Ieud, Maramureș
Cariera:
1994/1997 FC Baia Mare
1996/1997 Oțelul
1997/1999 Dinamo
1999 FC Argeș
2000 Rocar
2000/2002 U Craiova
2002/2005 MTK Budapesta
2005/2006 Poli Iași
2006/2008 FC Argeș
2008/2010 FC Baia Mare

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…