Incertitudinea planează în continuare deasupra Băniei:** ‘Ne implicăm cât ne permite legea’ Mititelu nu vrea să înscrie acum echipa în campionat

Incertitudinea planează în continuare deasupra Băniei:** 'Ne implicăm cât ne permite legea' Mititelu nu vrea să înscrie acum echipa în campionat
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Craiova, incertitudinea continuă. Adrian Mititelu a anunțat ieri că nu va înscrie echipa în campionat. „E puțin probabil să mai pot construi o echipă acum, voi mai aștepta un an. Nu pot să fac o echipă pe genunchi, care să piardă mai multe meciuri la rând, apoi să îmi sară și suporterii în cap”, a spus patronul oltean. Dacă nu va înscrie echipa în Liga a II-a, în sezonul următor (2013-2014), Universitatea va ajunge un eșalon mai jos, în Liga a III-a.
Oficialitățile locale vor să ajute, dar în cadrul legii. Florentin Tudor, viceprimar: „Noua echipă de la conducerea orașului este alături de Universitatea și încercăm să găsim soluții, dar atât cât ne permite legea. Noi putem ajuta echipa cu logistica necesară, în speță cu stadionul, dar nu putem decide în locul celor care conduc Universitatea, o societate privată”.

ProSport a vizitat ieri stadionul „Ion Oblemenco”. Arena se prezintă într-o stare destul de bună și poate găzdui oricând meciuri din primele două eșaloane.


Condamnare – Penescu, trei ani cu suspendare

Cornel Penescu și ceilalți trei inculpați din dosarul „Mită pentru arbitri” – Liviu Făcăleață, Marius Martiș și Ionică Serea – au fost condamnați ieri de Tribunalul Prahova la trei ani de închisoare cu suspendare. Cel mai probabil, Cornel Penescu va face apel la decizia luată ieri: „Nu e o hotărâre definitivă. Până la urmă, ce a făcut tatăl meu?”, a comentat fiul omului de afaceri, Andrei Penescu. În mai 2010, patronul lui FC Argeș era arestat preventiv pentru dare de mită. Cornel Penescu i-ar fi oferit lui Ionică Serea, prin intermediul lui Făcăleață, director la una dintre firmele sale, suma de 21.000 de dolari pentru a fi avantajat la un meci al echipei sale cu Steaua (2-2). Ulterior partidei, Serea ar fi returnat o parte din bani prin intermediul unul alt arbitru, Marius Martiș.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri