Jucătorul care a costat o avere și a jucat doar 4 meciuri!** „Nu am vrut să păcălim Steaua prin acel transfer!”

Jucătorul care a costat o avere și a jucat doar 4 meciuri!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce ProSport a anunțat în exclusivitate că Gabi Matei are din nou probleme medicale, fostul șef al jucătorului, Eugen Pârvulescu, își exprimă regretul față de situația dată. Președintele executiv al celor de la Pandurii afirmă că formația olteană nu a dorit să păcălească în vreun fel clubul din Ghencea prin transferul fundașului dreapta și pune serie interminabilă de accidentări pe seama ghinionului.

„Este incredibil ce i se întâmplă acestui băiat. Vă spun cu mâna pe inimă că noi nu am vrut să păcălim Steaua sub nicio formă cu Gabi Matei. Pur și simplu pun aceste accidentări pe baza ghinionului. Practic, am rămas fără cuvinte când am auzit că trebuie să se opereze din nou. Sper din tot sufletul să-și revină cât mai repede”, a declarat Eugen Pârvulescu pentru ProSport.

Jucătorul pe care Mihai Stoica paria la începutul sezonului trecut nu își mai revine. Gabi Matei (21 de ani) le dă mari emoții celor din staff-ul tehnic din cauza faptului că problemele medicale au recidivat. La ședința de pregătire de ieri, fundașul dreapta nu a putut să parcurgă mai mult de trei exerciții de încălzire pentru că durerile de la genunchiul drept îl împiedicau. Imediat, Reghecampf și Mihai Stoica i-au cerut doctorului Radu Paligora un verdict la prima vedere, dar și acesta părea surprins de accidentarea fotbalistului.

„Când i-am făcut RMN la București, a ieșit că genunchiul este stabil și că este apt„, a spus medicul echipei. Ulterior, fundașul a fost dus la spital pentru investigații și acestea au demonstrat că accidentarea este una serioasă: este afectat la meniscul genunchiului drept (la care a avut și în trecut probleme) și trebuie să se opereze din nou. Fundașul va sta departe de gazon cel puțin o lună și va rata startul campionatului.

700 de mii de euro a costat transferul lui Gabi Matei la Steaua

4 partide a bifat fundașul dreapta în tricoul Stelei, în sezonul trecut

â–ºSteaua – Torpedo, live www.voyo.ro, AZI ora 19.30

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri