Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu Rapid!** Ce fost mare jucător al clubului va fi director sportiv

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Marius Țone
Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu Rapid!** Ce fost mare jucător al clubului va fi director sportiv
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că atacantul Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu formația giuleșteană și a anunțat că fostul fotbalist Adrian Iencsi este noul director sportiv al clubului.

„Așa cum am spus încă din iarnă, Daniel Pancu rămâne la Rapid. El este rapidist devotat și rămâne pe loc. A semnat prelungirea contractului și va juca aici încă un sezon. La fel, un alt rapidist, Adrian Iencsi, este începând de astăzi noul director sportiv. El a semnat un contract pe o perioadă determinată, pe șase luni. Vedem cum se descurcă și apoi prelungim”, a explicat acționarul rapidist.

În ceea ce privește situația fundașului Marcos Antonio, al cărui contract s-a încheiat în această vară, Copos a afirmat că nu știe nimic despre el. „Nu știm nimic de el. Îl așteptăm la București să discutăm”, a adăugat Copos.

Lotul echipei Rapid s-a reunit, vineri, la baza sportivă Pro Rapid. Cei 25 de jucători prezenți au efectuat o ședință de pregătire sub conducerea lui Mircea Cojocaru, cel care va fi secundul tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău la formația giuleșteană. Printre cei 25 de jucători se află și Octavian Abrudan, fundaș care a activat în sezonul trecut la Universitatea Cluj.

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău va semna, luni, un contract valabil două sezoane cu gruparea giuleșteană. În vârstă de 44 de ani, Sabău va prelua postul de antrenor principal al formației giuleștene lăsat liber de Răzvan Lucescu, tehnician care a semnat un contract cu echipa Al Jaish din Qatar. Sabău a condus în cariera sa de antrenor formațiile Univeristatea Cluj, Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, FC Timișoara și FCM Târgu Mureș.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Se schimbă CNP-ul în România. Ce se întâmplă cu vechile buletine
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×