Jovic, Cazan și Golubovic au revenit la Piatra Neamț!** Ultimele noutăți din lotul Ceahlăului

Jovic, Cazan și Golubovic au revenit la Piatra Neamț!** Ultimele noutăți din lotul Ceahlăului
  • Publicat:
  • Actualizat:

De marți s-au alăturat programului de pregătire de la stadion și jucătorii învoiți de conducerea tehnică, respectiv portarul Jovic, fundașul Cazan și golgeterul nemțenilor Bojan Golubovic autorul a 10 reușite numai în returul ediției trecute de campionat.

Cum în momentul de față la stadion se execută lucrări de întreținere la suprafața de joc (se înlocuiesc porțiuni din gazon la terenul 2), după ce zilele trecute se efectuaseră lucrări de instalare a sistemului de încălzire pe terenul principal, devine tot mai posibilă mutarea temporară a nemțenilor în baza sprtivă a celor de la Bradul, în orașul Roznov.

În această perioadă se pune accent pe acumulările de ordin fizic, capitol la care „urșii carpatini” au excelat în sezonul trecut sub bagheta preparatorului fizic Alessandro Sarroco, care comform președintelui Consiliului de Administrație, Viorel Măstăcăneanu va ajunge în aceste zile la Piatra Neamț.

Primul amical în deplasare la Chișinău cu Zimbrul

În data de 21 iulie este preconizat și primul meci amical, la Chișinău în compania Zimbrului, echipă devenită adversar tradițional în perioada de pregătire pentru nemțeni.
În cele 2 partide amicale disputate la Chișnău și Piatra Neamț anul trecut rezultatul a fost unul identic 1-1.

Zimbru Chișinău a terminat recentul campionat pe poziția a 3-a, urmînd să evolueze în Europa League în timp de formația de sub Pietricica a încheiat sezonul trecut pe poziția a 11-a.

Articol scris de Dan Eșanu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×