Harry Redknapp, demis de Tottenham

Antrenorul englez Harry Redknapp a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Tottenham Hotspur, la aproape patru ani de când a preluat formația londoneză, a anunțat, joi, clubul ce activează în Premier League.
Harry Redknapp, demis de Tottenham

Antrenorul englez Harry Redknapp a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Tottenham Hotspur, la aproape patru ani de când a preluat formația londoneză, a anunțat, joi, clubul ce activează în Premier League.

„Nu este o decizie pe care conducerea și cu mine am luat-o cu ușurință. Decizia nu afectează cu nimic munca excelentă pe care Harry a depus-o la club și vreau să-i mulțumesc”, a anunțat într-un comunicat scurt, președintele Daniel Levy.

Redknapp, 65 de ani, al cărui contract urma să expire la finalul sezonului viitor, se afla în negocieri pentru prelungirea înțelegerii. El dorea o prelungire mai mare de 12 luni, decât cea propusă de club.

Tottenham se afla pe ultimul loc în clasamentul Premier League, când Redknapp a venit în 2008 pe banca tehnică. Sub comanda sa, Spurs a ajuns în sezonul 2010/2011 în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar în ultimul sezon s-a clasat pe locul patru în Premier League. Însă, Tottenham va rata ediția viitoare a Ligii Campionilor, după ce rivalii de la Chelsea au câștigat Liga Campionilor, iar regulamentul UEFA permite participarea a doar patru echipe dintr-o țară în cea mai importantă competiție europeană.

Redknapp a fost pentru multă vreme favorit să premia conducerea tehnică a echipei naționale a Angliei după plecarea italianului Fabio Capello, însă Federația Engleză de Fotbal l-a numit în schimb pe Roy Hodgson de la West Bromwich Albion.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]