Reghe nu iartă NIMIC, Becali e încântat!** Steliștii care ar fi fost executați dacă îl aveau antrenor și anul trecut

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ghicește rezultatul partidei Spania – Italia, de la EURO 2012, și câștigă premii: mingi, console Xbox și un Smart TV!

Laurențiu Reghecampf și-a început mandatul la Steaua și primul lucru de care a vrut să se asigure e că nimeni nu îi va ieși din cuvânt.

Jucătorii sunt principalii vizați, iar orice pas strâmb făcut de aceștia în afara terenului va fi taxat dur.

ProSport a publicat ieri regulile pe care Reghe le-a instaurat în Ghencea și modul în care acestea vor fi puse în aplicare.

Astfel, ieșirile în decor din ultimele sezoane sunt la un pas să devină istorie, iar Becali e extrem de mulțumit de modul în care Reghe vrea să conducă Steaua.

Dacă în ultimul an au avut loc certuri la antrenamente sau Stefan Nikolic și-a permis să rateze un antrenament și a fost iertat la scurt timp, acum aceste abateri vor fi sancționate aspru. În 2011-2012, Mihai Costea, Florin Costea și Nikolic au fost cei mai amendați steliști, însă se pot considera fericiți. Dacă ar fi fost antrenați de Reghe, ar fi fost nevoiți să aducă bani de acasă pentru a-și plăti greșelile.
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate

VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare

Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei

Vine următoarea zi libera legală. Beneficiază de ea și bugetarii, și salariații din domeniul privat

Halep a aflat acum NOUL verdict. Decizia nu îi e deloc favorabilă: Toleranță zero

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?

Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”