Die Gomezshaft!** Olanda – Germania 1-2! Batavii sunt ultimii în grupă

Die Gomezshaft!** Olanda - Germania 1-2! Batavii sunt ultimii în grupă
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Trebuie să jucăm ca o echipă. Uităm de bisericuțe și câștigăm împotriva Germaniei”, anunța olandezul Sneijder înaintea meciului cu nemții, decisiv pentru viitorul Olandei la Euro 2012, după ce „Portocala” pierduse primul meci cu Danemarca (0-1). Dar mesajul mijlocașului batav nu a fost ascultat de coechipieri. După un început bun al olandezilor, marcat de o nouă ratare a lui Van Persie, nemții i-au călcat în picioare pe adversari.

Gomez a stors „portocala”
A fost cea mai slabă primă repriză din istorie a Olandei la o Cupă Mondială sau un Campionat European. Iar principalul vinovat pentru dezastrul batavilor a fost Mario Gomez. Atacantul lui Bayern, criticat în presa germană că este prea leneș și indolent chiar și după ce a adus victoria cu Portugalia în primul meci al grupei, a răspuns cârcotașilor ca un adevărat superstar. S-a insinuat în spatele fundașilor olandezi și a reușit o „dublă”, după două verticalizări de geniu ale lui Schweinsteiger, egalându-l în topul golgheterilor de la Euro pe rusul Dzagoev.

Olanda nu e încă eliminată!
A fost furtună în vestiarul „Portocalei” la pauză. Dominat tactic de Low în prima parte, Van Marwijk a simțit că e nevoie de o schimbare. A cedat glasului jucătorilor și l-a introdus pe teren pe principalul său contestatar, Van der Vaart, care a dinamizat ofensiva Olandei. Degeaba însă. Nici măcar golul golgheterului regăsit Van Persie (73) nu a reușit să întoarcă soarta meciului. Iar Olanda e aproape eliminată de la Euro. Batavii speră doar ca marea rivală, victorioasă ieri seară, să își respecte blazonul și să o învingă duminică pe Danemarca.
Chiar dacă a pierdut ambele meciuri disputate până acum la Euro, Olanda păstrează șanse de calificare în sferturi. Cu o victorie la minim două goluri în fața Portugaliei, coroborată cu un eșec danez în fața Germaniei în ultima etapă, olandezii merg mai departe.

Dacă două sau mai multe echipe termină grupa la egalitate de puncte, criteriile de departajare sunt, în ordine, următoarele:
1.numărul mai mare de puncte obținut în meciurile jucate între echipele în cauză
2. golaverajul din meciurile jucate între echipele în cauză
3. numărul mai mare de goluri marcate în meciurile jucate între echipele în cauză
4. golaverajul din toate meciurile disputate în grupă
5. numărul mai mare de goluri marcate în toate meciurile din grupă
6. poziția din clasamentul UEFA al coeficienților
7. clasamentul fair-play de la turneul final
8. tragere la sorți


Min. 90+3 – Final de meci.

Min. 90+1 – Schimbare la Germania. Iese Muller, intră Bender.

Min. 90 – xx Willems vede galben.

Min. 89 – Stekelenburg greșește la o pasă înapoi și Klose este la un pas să marcheze. Mingea se scurge pe lângă bara porții Olandei.

Min. 87 – xx Boateng este avertizat pentru tragere de timp.

Min. 85 – Van Der Vaart șutează puternic de la 25 de metri. Mingea se duce pe lângă.

Min. 82 – Schimbare la Olanda. Kuyt i-a luat locul lui Robben.

Min. 81 – Schimbare la Germania. Iese Ozil, intră Kroos.

Min. 80 – xx Nigel de Jong vede galben.

Min. 80 – Ozil este blocat la marginea careului olandez.

Min. 78 – Van Persie cade în careu, dar nu se acordă nimic.

Min. 73 – GOL OLANDA! Van Persie trage puternic, de la 20 de metri, Neuer nu poate para.

Min. 72 – Schimbare la Germania. Iese Gomez, intră Klose.

Min. 71 – Sneijder trage puternic, la colțul lung, Boateng plonjează în fața mingei și respinge în corner.

Min. 70 – Gomez trage din unghi dificil, din interiorul careului, mingea se scurge în aut de poartă.

Min. 69 – Robben preia pe piept o centrare de pe stânga și șutează din prima pe lângă poartă.

Min. 67 – Sneijder îl faultează pe Khedira la centrul terenului.

Min. 64 – Muller este deposedat și este corner pentru Germania.

Min. 61 – Sneijder trage puternic de la 20 de metri, mingea ocolește pe puțin stâlpul porții lui Neuer.

Min. 58 – Șutul lui Lahm, de la 18 metri, este blocat de defensiva Olandei.

Min. 58 – Șutul lui Van Persie este blocat excelent de Neuer.

Min. 56 – Robben trage, mingea este deviată în corner.

Min. 55 – Ozil și Podolski combină în careul batavilor, dar ultimul este surprins în offside.

Min. 51 – Hummels avansează în poziție centrală, dar șuturile sale sunt respinse în două rânduri de Stekelnburg. Corner pentru Germania.

Min. 47 – Podolski este surprins în offside.

Min. 46 – A început repriza a doua.

Schimbări la pauză pentru Olanda. Ies Afellay și Van Bommel, intră Huntelaar și Van der Vaart.

Min. 45+1 – Finalul primei reprize.

Min. 45+1 – Stekelenburg scoate de sub bară șutul din lovitură liberă al lui Podolski, deviat de Robben.

Min. 44 – Se arată un minut de prelungire.

Min. 40 – Boateng trage de la 25 de metri, mingea se duce mult peste.

Min. 37 – GOL GERMANIA! Gomez face „dubla” cu un șut imparabil, în cros, din interiorul careului, după o pasă de la Schweinsteiger.

Min. 37 – Ozil a centrat în fața porții, Badstuber a reluat cu capul în Stekelenburg.

Min. 32 – Muller centrează pe jos în fața porții, Gomez nu ajunge la minge.

Min. 30 – Șutul lui Robben de la 16 metri este blocat de Khedira.

Min. 29 – Schweinsteiger îl lansează în banda stângă pe Lahm, dar mingea este prea lungă.

Min. 26 – Robben trage de la peste 20 de metri, Neuer reține.

Min. 24 – GOL GERMANIA! Gomez primește o pasă de Schweinsteiger în poziție centrală și îl execută pe Stekelenburg, după ce face o preluare maiestuoasă.

Min. 20 – Robben părăsește terenul după ce și-a spart capul la un duel cu Badstuber.

Min. 18 – Hummels respinge în corner centrarea lui Afellay în fața porții.

Min. 16 – Van Persie preia pe piept o pasă lungă, intră în careu, dar Boateng îl deposedează în tușă. Corner pentru Olanda.

Min. 13 – Ozil cade în careu, dar centralul suedez lasă jocul să continue.

Min. 11 – Van Persie trage în cros de la marginea careului, mingea se duce pe lângă.

Min. 9 – Afellay centrează de pe stânga, Neuer prinde.

Min. 8 – Ozil trage din prima, de la 16 metri, Stekelenburg e la post, după ce mingea lovește bara.

Min. 6 – Van Persie nu reușește să trimită pe colț, după o pasă în adâncime, și Neuer reține.

Min. 2 – Sneijder și Van Persie combină la marginea careului, dar pasa mijlocașului nu ajunge la atacantul lui Arsenal.

Min. 1 – A început partida.


Rivalitatea fotbalistică dintre Germania și Olanda, care își va consuma astăzi, la Harkov, cel de-al 38-lea episod din istorie, este una dintre cele mai cunoscute de pe Bătrânul Continent.

Olanda și Germania se întâlnesc la Harkov, pe 13 iunie, de la 21:45, în derby-ul Grupei B a Campionatului European.

Olanda (4-2-3-1): Stekelenburg – Van der Wiel, Heitinga, Mathijsen, Willems -Van Bommel, De Jong – Robben, Sneijder, Afellay – Van Persie
Rezerve: Wiese, Zieler, Schmelzer, Höwedes, Mertesacker, GündoĂŸan, Schürrle, Bender, Kroos, Götze, Reus, Klose

Germania (4-2-3-1): Neuer – Boateng, Hummels, Badstuber, Lahm – Khedira, Schweinsteiger – Muller, Ozil, Podolski – Gomez
Rezerve: Vorm, Krul, Bouma, Vlaar, Boulahrouz, Schaars, Strootman, Van der Vaart, Kuyt, Huntelaar, L. De Jong, Narsingh.


Olanda
Portari: Maarten Stekelenburg, Michel Vorm, Tim Krul
Fundași: Gregory van der Wiel, John Heitinga, Joris Mathijsen, Wilfred Bouma, Ron Vlaar, Jetro Willems, Khalid Boulahrouz
Mijlocași: Mark van Bommel, Nigel de Jong, Wesley Sneijder, Arjen Robben, Stijn Schaars, Kevin Strootman, Rafael van der Vaart
Atacanți: Dirk Kuyt, Klaas-Jan Huntelaar, Robin van Persie, Luuk de Jong, Luciano Narsingh, Ibrahim Afellay

Germania
Portari: Manuel Neuer, Tim Wiese, Ron-Robert Zieler
Fundași: Marcel Schmelzer, Benedikt Höwedes, Mats Hummels, Holger Badstuber, Philipp Lahm, Per Mertesacker, Jérôme Boateng
Mijlocași: Ă°lkay GündoĂŸan, Sami Khedira, Bastian Schweinsteiger, Mesut Özil, Lars Bender, Toni Kroos, Mario Götze, Marco Reus
Atacanți: André Schürrle, Lukas Podolski, Miroslav Klose, Thomas Müller, Mario Gomez


GRUPA B
Olanda
Danemarca
Germania
Portugalia

Meciuri
9 iunie, ora 19.00 – Olanda – Danemarca, Harkov 0-1
9 iunie, ora 21.45 – Germania – Portugalia, Lvov 1-0
13 iunie, ora 19.00 – Danemarca – Portugalia, Lvov
13 iunie, ora 21.45 – Olanda – Germania, Harkov
17 iunie, ora 21.45 – Portugalia – Olanda, Harkov
17 iunie, ora 21.45 – Danemarca – Germania, Lvov


PROGRAMUL COMPLET EURO 2012

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…