Selecționerul Poloniei, Franciszek Smuda, a declarat, vineri seară, că se bucură pentru punctul câștigat în meciul cu Grecia, apreciind că de obicei prima partidă se încheie remiză, informează AFP.
„Este bine că am câștigat un punct. Este adevărat că am făcut greșeli, mai ales la golul primit. Dar primul meci se încheie cel mai des remiză. Nu suntem pierduți. Ne rămân două meciuri, va trebui să le câștigăm. Jucătorii erau sub o mare presiune. Dar am încredere în această echipă și vom face un meci bun contra Rusiei”, a declarat Smuda.
Selecționata Poloniei a încheiat la egalitate, vineri, scor 1-1 (1-0), cu reprezentativa Greciei, în meciul de de deschidere de la Euro-2012, disputat pe Stadionul Național din Varșovia, în grupa A, în care s-au acordat două cartonașe roșii și s-a ratat un penalti.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER