„Ne-am înțeles cu Kone. Probabil va semna când vine în țară” Ce spune Săvulescu de posibila despărțire de Niculae

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dragoș Săvulescu spune că șefii lui Dinamo sunt foarte aproape de a soluționa una din principalele cerințe ale lui Dario Bonetii: păstrarea lui Djakaridja Kone în „Groapă” și pentru sezonul viitor.

Oficialul din „Ștefan cel Mare” a dezvăluit că negocierile cu închizătorul sunt aproape finalizate, iar acesta e așteptat să-și pună semnătura pe un nou contract.

Săvulescu a vorbit și despre situația lui Marius Niculae, care va fi lăsat să plece în cazul unei oferte avantajoase, dar și despre o potențială revenire a lui Gabi Torje la Dinamo. Acționarul roș-albilor nu crede că „Messi” poate fi convins să revină în Liga I, mai ales că acesta e aproape de un împrumut la satelitul lui Udinese din Primera Division, Granada.

I-am făcut o ofertă lui Kone și în principiu ne-am înțeles. El este așteptat pe 14 iunie în România și ne așteptăm să semneze prelungirea, dacă nu intervine nimic neprevăzut.

Marius Niculae are o libertate din partea conducerii de a se transfera de la Dinamo pe o anumită sumă. Dacă va veni această ofertă, iar el va fi mulțumit, atunci Marius va pleca.

Pe Torje l-aș vrea oricând la echipă, dar cred că el va avea oferte mai interesante și nu va veni la Dinamo„, a declarat Săvulescu la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…