Ce joc face Steaua? Tatu, dus cu vorba de Meme și Becali:** „E cu moralul la pământ!” De ce amână Gigi să îi plătească operația care îi poate salva cariera

Ce joc face Steaua? Tatu, dus cu vorba de Meme și Becali:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Experiența lui Leandro Tatu la Steaua are toate șansele să rămână în mintea fotbalistului drept cea mai neagră a carierei. Accidentat grav în meciul cu Dinamo, din penultima etapă, Tatu nu s-a operat nici până azi pentru că oamenii din conducerea Stelei nu i-au dat banii promiși, aproximativ 20.000 de euro.

„Tatu va fi operat și va reveni la mijlocul sezonului următor. Va fi operat la Porto, Steaua va achita costurile operației și pe cele ale recuperării. Totul se va întâmpla în Portugalia, la o clinică specializată, cea mai bună de acolo. Vom plăti până în momentul în care își va reveni complet”, este declarația pompoasă făcută de managerul general al Stelei, Mihai Stoica. Deși l-a asigurat pe fotbalist că este acoperit financiar pentru că s-a accidentat jucând pentru Steaua, ProSport a descoperit faptul că nici până acum brazilianul nu a primit banii. Din acest motiv, Tatu nici măcar nu s-a internat în spital și asteaptă la Porto un semn de la clubul roș-albastru.

„E dezamăgit, așteaptă banii!”
Luna ianuarie a anului 2013 este estimarea specialiștilor cu privire la revenirea pe teren a lui Leandro Tatu. Accidentarea la ligamentul încrucișat anterior al genunchiului stâng ar fi trebuit tratată imediat după ce s-a produs, însă până acum nu a fost cazul. „Tatu este în Portugalia, așteaptă să se opereze. El a avut o înțelegere cu Steaua, clubul trebuie să-i dea banii necesari tratamentului, însă până acum nu a primit niciun semn. E dezamăgit, cu moralul la pământ, însă speră că-și va putea găsi echipă în Portugalia după ce va reveni”, a mărturisit pentru ProSport fostul său coleg de la Steaua, portughezul Geraldo Alves.

Becali i-a cerut să se opereze în România
Unul dintre motivele pentru care patronul Stelei nu s-a ținut de cuvânt până acum ține de locul în care Tatu ar fi trebuit să se opereze. Gigi Becali i-a spus fotbalistului că va primi banii dacă va apela la serviciile unui spital din România, unde atât operația propriu-zisă, cât și recuperarea sunt mai ieftine. „Din momentul în care este operat și până când poate juca din nou fotbal pot trece chiar și șase luni. Depinde de locul în care se va duce, depinde de doctor și de materialele folosite în cadrul operației. De asemenea, un factor important în calcularea revenirii este și eventuala apariție a complicațiilor, destul de dese la un jucător cu o vârstă înaintată”, a mărturisit pentru ProSport un specialist în domeniu.

Am vorbit cu Tatu și l-am simțit extrem de dezamăgit. Nu va mai reveni la Steaua, am înțeles că are deja niște variante în prima ligă din Portugalia
Geraldo Alves, fundaș

Imbecilii spuneau că Tatu nu are valoare, iar el și-a pus integritatea fizică în pericol pentru Steaua. Îi vom prelungi contractul
Mihai Stoica, manager general Steaua

Tatu s-a accidentat în meciul cu Dinamo de pe Național Arena, când a și fost înlocuit de antrenorul Mihai Stoichiță

5 goluri a marcat Leandro Tatu pentru Steaua sezonul trecut, în cele 38 de partide jucate în toate competițiile

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…