Copos trage de Răzvan, Il Luce trage în Copos:** „Bine că s-au despărțit, George nu e în stare să respecte înțelegerile”

Răzvan Lucescu a plecat la Al Jaish, însă George Copos susține că antrenorul este în continuare legat de Rapid până ce arabii nu vor plăti clauza de reziliere de 500.000 de euro. Mircea Lucescu spune că despărțirea se impune în acest moment, deoarece situația actuală de la clubul din Grant s-ar fi putut termina cu un scandal după primele etape din tur. "Știu că George Copos nu are capacitatea de a respecta niște neînțelegeri, iar Răzvan vrea ca toate lucrurile să fie clare. S-ar fi ajuns ca el să fie demis după 5 etape, dacă lucrurile nu mergeau bine. Cred că fiul meu și-a făcut datoria, poate ar fi reușit să și câștige un trofeu dacă ar fi avut parte de mai multă susținere. Până la urmă, echipa a avut cel mai bun palmares în disputa cu primele cinci clasate, dar le-a lipsit concentrarea. Au obținut o calificare în grupele Europa League, a adus bani de la UEFA, a realizat destule în condițiile în care Rapid este cea mai pedepsită echipă din România, ca de obicei. Acum va lua contact cu o altă cultură fotbalistică, va fi o experiență utilă. Au mai făcut-o și alții, ca Olăroiu sau Boloni, de aceea ar trebui ca toți tehnicienii tineri să ia în calcul și această variantă", a spus Lucescu la Sport.ro.
Copos trage de Răzvan, Il Luce trage în Copos:** "Bine că s-au despărțit, George nu e în stare să respecte înțelegerile"

Răzvan Lucescu a plecat la Al Jaish, însă George Copos susține că antrenorul este în continuare legat de Rapid până ce arabii nu vor plăti clauza de reziliere de 500.000 de euro. Mircea Lucescu spune că despărțirea se impune în acest moment, deoarece situația actuală de la clubul din Grant s-ar fi putut termina cu un scandal după primele etape din tur.

„Mai bine că a plecat Răzvan. Știu că George Copos nu are capacitatea de a respecta niște înțelegeri, iar Răzvan vrea ca toate lucrurile să fie clare. S-ar fi ajuns ca el să fie demis după 5 etape, dacă lucrurile nu mergeau bine. Cred că fiul meu și-a făcut datoria, poate ar fi reușit să și câștige un trofeu dacă ar fi avut parte de mai multă susținere. Până la urmă, echipa a avut cel mai bun palmares în disputa cu primele cinci clasate, dar le-a lipsit concentrarea. Au obținut o calificare în grupele Europa League, a adus bani de la UEFA, a realizat destule în condițiile în care Rapid este cea mai pedepsită echipă din România, ca de obicei.

Acum va lua contact cu o altă cultură fotbalistică, va fi o experiență utilă. Au mai făcut-o și alții, ca Olăroiu sau Boloni, de aceea ar trebui ca toți tehnicienii tineri să ia în calcul și această variantă. Răzvan a avut oferte și din Italia, fără nicio problemă, dar nu a reușit să se pună de acord cu acele echipe”, a spus Lucescu la Sport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro