Stefano Mauri a fost eliberat ieri din arest, alături de Omar Milanetto și Matteo Gritti, după aproape o săptămână de anchete în cazul mafiei pariurilor. Timpul petrecut în celula din Cremona nu pare să fi semănat cu o încarcerare pentru coechipierul lui Radu Ștefan.
„Să fiu sincer, nu mă așteptam să îl găsesc într-o stare atât de bună după șapte zile. Este calm, incredibil de calm”, a declarat avocatul său care-l vizitase duminică, cu o zi înainte de eliberare. Motivele stării sale nu sunt greu de ghicit. Pe lângă faptul ca vice-căpitanul lui Lazio era sigur că va părăsi închisoarea, se pare că nici după gratii nu i-a fost greu. Potrivit presei italiene, cei doi colegi ai săi de celulă, arestați pentru trafic de droguri, îi găteau acestuia, iar gardienii i-au devenit prieteni!
Liber la tv
Fotbalul nu a lipsit din viața lui Mauri în ultimele zile. Deși nu avea acces la presă, a putut urmări eșecul Italiei cu Rusiei (scor 0-3). Asta pentru că Mauri avea la dispoziție un tv la care se putea uita oricând. El a reușit și să comunice cu părinții săi, trimițându-le un mesaj prin intermediul avocatului său. Singurele sale cerințe vestimentare au fost rapid îndeplinite: papuci, halat de baie și un costum. În perioada următoare, atât Mauri cât și Matteo Gritti se vor afla în arest la domiciliu.
Ne calificăm la EURO 2024
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER