FOTO** De aici a plecat totul! Nimeni nu a crezut că e posibil, Hagi le-a dat peste nas! Unde va juca Viitorul în Liga 1

FOTO** De aici a plecat totul! Nimeni nu a crezut că e posibil, Hagi le-a dat peste nas! Unde va juca Viitorul în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ploiești sau Constanța. Acestea erau cele două speculații ale oamenilor din fotbal în privința viitorului teren de joc al echipei finanțate de Gheorghe Hagi. Însă, potrivit declarațiilor fostului internațional, proaspăt promovata va disputa majoritatea meciurilor din Liga I pe stadionul de la Academia ce îi poartă numele.

La sfârșitul meciului contra celor de la Săgeata Năvodari (2-0), Gheorghe Hagi a elucidat misterul legat de stadionul pe care Viitorul Constanța va juca împotriva Stelei ori a lui Dinamo în Liga I: „Vrem să jucăm pe terenul de la Academie. Este încă în construcție, grăbim procesul pentru a reuși din a treia sau din a patra etapă să ne mutăm acolo. Ă‚sta este planul”. Răspunsul său a părut să surprindă întreaga scenă a fotbalului, căci se considera a fi deja un lucru sigur faptul că Viitorul Constanța va juca fie pe terenul Astrei Ploiești, fie pe cel al Farului, cea de-a doua variantă părând a fi cea mai accesibilă pentru jucătorii lui Cătălin Anghel.

3.000 de locuri

Reporterii ProSport au făcut o vizită stadionului din cadrul Academiei lui Gheorghe Hagi. Se lucrează de zor, muncitorii pun la punct detaliile și, cel mai probabil, se va termina construcția acestuia în timpul dorit de finanțatorul Viitorului Constanța. Terenul are o capacitate de 3.000 de locuri și se găsește la o distanță de câțiva kilometri de stadionul Ovidiu, pe care echipa a evoluat în ultimii trei ani. „Avantajul nostru, al românilor, e că suntem latini. Latinii sunt iuți, talentați. Cu astfel de calități, sunt sigur că vom termina în timp util construcția”, a completat Gheorghe Hagi predicția pentru viitorul echipei sale.

Două mii de oameni au asistat la ultimul meci al Viitorului din acest sezon, contra celor de la Săgeata Năvodari (2-0)

Academia lui Hagi e exemplul clar de urmat pentru oamenii de fotbal: ceea ce apărea pe machetă în 2009 (medalion) se conturează pe zi ce trece la Ovidiu

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…