Belodedici prevede un viitor sumbru pentru România dacă infuzia de străini va continua:** „Naționala va dispărea!”

Belodedici prevede un viitor sumbru pentru România dacă infuzia de străini va continua:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Juniorii Under 19 ai României au demonstrat că au talent, dar au păcătuit în meciul decisiv pentru calificarea la turneul final al CE, cel cu Serbia (0-3). Miodrag Belodedici spune că puștii noștri au fost mult mai naivi decât plavii, din cauza lipsei de experiență în meciurile cu miză.

De la 4-0 cu Ungaria la 0-3 cu Serbia. Care e adevărata față a României?
A fost o altă exprimare în meciul acesta. Am făcut niște greșeli individuale și s-a terminat meciul. Două penalty-uri, două eliminări și s-a terminat. Greșeli personale. Se poate întâmpla, dacă nu ești atent, dacă iei o decizie greșită, dacă adversarul îți ia fața și tu nu îl prinzi…

Cum se explică aceste greșeli? A fost presiunea prea mare?
Sigur, însă Serbia a demonstrat că e cea mai bună echipă și cu nemții și cu ungurii, iar pe noi ne-a bătut de patru ori până acum. Pe unde ne-a prins, ne-a bătut! O dată i-am învins și noi pe ei într-un meci amical, dar de două ori s-au calificat după un meci decisiv cu noi.

Ce au sârbii în plus în opinia dumneavoastră?

Sunt mai tehnici, sunt mai fotbaliști și sunt mai puternici decât noi: fizic și mental. Parcă sunt mai liniștiți, știu ce trebuie să facă. Noi comitem greșeli, mult mai multe decât ei și asta ne costă.

„La sârbi, mulți joacă în prima divizie. la noi doar Stanciu”

Credeți că primesc mai multe șanse ca ai noștri la nivel de seniori?
Ei joacă în prima divizie, chiar dacă la echipe din provincie, nu la Steaua Roșie și Partizan. Prima ligă la ei e mai slabă, dar se vede că juniorii care evoluează deja la seniori au acumulat multă experiență. Noi abia începem să cochetăm cu prima ligă, îl avem doar pe Stanciu la nivelul acesta. Am avut necazuri și cu el și cu Filip. Ar fi fost foarte buni dacă ar fi jucat cu Serbia.

Poate fi asta o consecință a faptului că avem mulți străini în Liga I?

În curând o să ajungem… De fapt, deja suntem la zero. Dacă o să aducem și mai mulți străini, o să dispărem ca echipă națională. Nu știu dacă o să reușim să mai fim o națională competitivă, nici la echipa mare, nici la juniori. La noi, echipele fruntașe nu sunt interesate să crească jucători, iar juniorii au probleme, deoarece competițiile lor, campionatele interne de juniori, sunt destul de slabe. Noi îi ajutăm foarte mult să crească la echipa națională, dar nu cred că e destul. Cei din ’93 și ’94 au câte 40 și ceva de meciuri internaționale în picioare. Acum, unii dintre ei au terminat junioratul, iar cluburile îi vor prelua. Probabil o să-i ia și o să-i odihnească.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…