Un jucător de națională poate veni acum gratis în Ghencea!** El e omul pentru care Gigi vrea să rupă regula vestiarului

Un jucător de națională poate veni acum gratis în Ghencea!** El e omul pentru care Gigi vrea să rupă regula vestiarului
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Vom aduce cel puțin doi jucători de care avem nevoie”, a recunoscut Mihai Stoica după seria de transferuri prin care CFR Cluj a ridicat ștacheta în perioada de mercato. Dacă managerul din Ghencea s-a referit de un jucător „box to box” și un număr zece, steliștii ar putea recurge și la o mutare „de asigurare”.

Latovlevici rămâne în continuare o țintă pe piața franceză, iar roș-albaștrii încearcă să se acopere în cazul probabilei despărțiri de fundașul stânga.

Sepsi poate fi soluția care să completeze lotul lui Reghe. Fundașul stânga a rămas liber de contract după sezonul încheiat cu Târgu Mureș și este tentat de un transfer în Ghencea. Fostul jucător al Timișoarei cere însă 200.000 de euro la semnătură, dar și un contract situat în jurul a 20 de mii de euro pe lună, lucru care ar sparge „regula vestiarului” impusă de Becali.

Steaua pare tentată să accepte cerințele internaționalului pentru a evita încă un caz asemănător celui de pe banda dreaptă: roș-albaștrii au rămas descoperiți pe tot parcursul sezonului pe postul în care au fost încercate mai multe variante de compromis, gen Geraldo, Iliev sau Bicfalvi. Dacă va bate palma cu Steaua, Sepsi va ajunge gratis în Ghencea.

Rocha și Dumitraș sunt cele două transferuri ale Stelei de până acum! Filip revine în Ghencea după împrumutul la Concordia, iar Andrei Pavel a semnat cu Steaua, dar rămâne împrumut la Ceahlăul Piatra Neamț.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru detalii

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Ungaria A RECUNOSCUT, în sfârșit. Vestea cea mare a venit direct de la Budapesta: DIN PĂCATE...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri