Toată Europa a vorbit despre performanța sa! Un fost jucător al CFR-ului a reușit un record incredibil:** „Nu se compară ce-am realizat la Cluj cu ce-am făcut acum”

Toată Europa a vorbit despre performanța sa! Un fost jucător al CFR-ului a reușit un record incredibil:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

A fost legitimat timp de patru sezoane la CFR Cluj, iar acum a stabilit un record incredibil în Bulgaria

Vitiniha (26 ani), fundașul stânga al lui Ludogoreț, care a jucat în România timp de cinci ani, a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru ProSport, la două zile după ce a câștigat eventul în Bulgaria. Jucătorul face parte din prima echipă din istoria fotbalului din țara din sudul Dunăre, care reușește „dubla” la primul sezon în care participă în prima ligă.

Au trecut două zile de când ai devenit campion al Bulgariei. Ce faci acum?
Sunt în Portugalia, în vacanță! Savurez la maximum succesul incredibil pe care l-am obținut cu Ludogoreț! Nici acum nu îmi vine să cred ce am realizat în Bulgaria!

Cum ai reușit să te transferi de la Chiajna, care era la finalul turului pe loc retrogradabil în România, la Ludogoreț?
Totul s-a întâmplat pe neașteptate. Cu vreo lună înainte să se încheie turul Ligii I, un reprezentant al bulgarilor m-a văzut jucând împotriva Stelei și m-a plăcut. Atunci eram coechipier cu Trică și cum el avea relații în Bulgaria m-a recomandat celor de acolo, mai ales antrenorului, cu care jucase la Litex. Astfel, am mai monitorizat de câteva ori, iar în iarnă am semnat pentru un an și jumătate.

Cu cinci etape înainte de final erați la opt puncte de ȚSKA. Care este secretul unei asemenea reveniri?
Sincer, eu unul nu mai credeam că putem termina mai sus de locul 2. OK, în ultima etapă aveam meci direct cu ȚSKA Sofia, dar chiar dacă am fi câștigat noi tot până atunci, inclusiv acea partidă, nu era suficient. Era necesar să se împiedice și ei. Chiar de două ori. Dar până la urmă miracolul s-a produs și noi ne-am bucurat la final.

Cum ai sărbătorit la final meciului câștigat cu 1-0, în fața lui ȚSKA, faptul că sunteți prima echipă din istoria Bulgariei care ia eventul în primul sezon după ce promovează?
Nici nu știam cum să mă bucur, pentru că nu îmi venea să cred că tocmai luasem ambele trofee. Am celebrat împreună cu fanii. Le-am împărtășit și lor bucuria de a vedea și atinge trofeul, iar a doua zi am plecat spre Portugalia, pentru că-mi era tare dor de familie!

Ai jucat în România cinci ani, dintre care patru ai fost sub contract cu CFR Cluj, dar nu ai luat niciun trofeu fiindcă ei te-au tot împrumutat…
Am fost în lotul CFR-ului pentru Supercupa României din 2009, dar nu am luat loc nici măcar pe banca de rezerve, așa că nu se poate compara ce am obținut la Cluj cu ceea ce am realizat la Razgrad.

Pentru că tot a venit vorba despre Razgrad, spune-mi cum ți se pare orașul?
Îmi place foarte mult pentru că este cochet și liniștit. Chiar pitoresc. Seamănă oarecum cu Alba Iulia. Singurul inconvenient este că în timpul liber nu prea mare lucru de făcut pe aici. Totuși, îmi place și așa.

Mai mult decât în România?
Nu pot spune asta. În România am stat cinci ani, iar după ce voi face nunta cu Ioana (n.r. – prietena sa), în maximum doi ani, voi demara și procedurile necesare pentru a deveni cetățean român.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…