Își va anunța și Meme plecarea?** „Reghe vrea mână liberă, nu cred că-i va conveni lui Stoica să nu se implice”

Își va anunța și Meme plecarea?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Balint este de părere că liniștea care se simte la Steaua în aceste zile, la nivelul staff-ului, este una aparentă. Fostul mare jucător al grupării din Ghencea susține că pretențiile lui Laurențiu Reghecampf vor produce noi frământări la vârf.

Astfel, dacă noul antrenor al Stelei va avea rezultate și va reuși să-și păstreze libertatea de decizie acordată de Gigi Becali, Balint crede că Meme Stoica nu se va mulțumi cu un rol secund și va pleca.

„Tare mi-e că Meme Stoica va face într-o zi o conferință de presă în care-și va anunța plecarea. Reghecampf a zis că va avea mână liberă, iar lui Meme nu cred că-i va conveni să aibă postul lui Narcis Răducan, care a plecat, după cum ați văzut. Eu nu cred în proiectul Stelei, nu pot să spun ceva ce vor să audă spectatorii, eu spun ce gândesc”, a declarat Gabi Balint la DigiSport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…