Cămătaru felicită inițiativa FRF!** „Vom rezolva problema palmaresului noului club al Craiovei! Se pare că este la Dinel Staicu”

Fostul fotbalist Rodion Cămătaru a declarat, luni, că, ținând cont de faptul că palmaresul Universității Craiova este acum în proprietatea lui Dinel Staicu și nu a lui Adrian Mititelu, noua echipă a orașului, care a primit un loc în Liga a II-a din partea AG a FRF, va fi de fapt vechea formație.
Cămătaru felicită inițiativa FRF!** "Vom rezolva problema palmaresului noului club al Craiovei! Se pare că este la Dinel Staicu"

Fostul fotbalist Rodion Cămătaru a declarat, luni, că, ținând cont de faptul că palmaresul Universității Craiova este acum în proprietatea lui Dinel Staicu și nu a lui Adrian Mititelu, noua echipă a orașului, care a primit un loc în Liga a II-a din partea AG a FRF, va fi de fapt vechea formație.

El a explicat că va face parte dintr-un comitet de inițiativă care se va ocupa cu înființarea noului club Universitatea Craiova. „Este o decizie înțeleaptă de a acorda Craiovei un loc în Liga a II-a. Urmează să facem un comitet de inițiativă. Cred că vom rezolva și problema palmaresului, pentru că trebuie să vedem cum va fi noua Universitatea Craiova, s-ar putea să fie vorba de cea veche. Se pare că palmaresul este la Dinel Staicu”, a spus fostul atacant al Universității Craiova.

Cămătaru, care a ajuns la sediul FRF la finalul Adunării Generale a FRF, a menționat că a fost invitat la ședință pentru că este „o mare tristețe” în Craiova. „Am fost invitat să particip la această Adunare Generală de președintele Federației Române de Fotbal, pentru că este o mare tristețe în oraș”, a precizat Rodion Cămătaru.

Clubul SCFC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus, luni, din Federația Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF, cu 168 de voturi pentru, 18 abțineri și cinci împotrivă. „Adrian Mititelu a adus grave prejudicii pentru că a făcut pact cu Diavolul. Este cel care a dat în primire mulți oameni la DNA și pe mulți i-a amenințat cu darea în primire, de parcă DNA ar fi cine știe ce sperietoare. Am depus 1.111 pagini pentru a contesta rezoluția DNA”, a declarat președintele FRF, Mircea Sandu.

Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.

Tot în ședința de luni, Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal a aprobat cu 185 de voturi pentru și șase abțineri, ca orașul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF.

„Nu este normal ca o întreagă comunitate să aibă de suferit din cauza unei singure persoane. Propun Adunării Genarale să acorde un loc în Liga a II-a orașului Craiova, urmând ca numele să fie stabilit. Domnule Sorin Cârțu (n.r. – fostă glorie a Universității Craiova, prezent în sală), constituiți o nouă echipă formată din foste glorii, autorități locale și oameni de afaceri, pentru că federația v-a dat acest drept astăzi. Domnilor, vă mulțumesc, pentru că orașul Craiova a primit un nou club”, a spus președintele FRF, Mircea Sandu.

Prim-vicepreședintele FRF, Dumitru Dragomir, a menționat că palmaresul Universității Craiova este deținut de fostul patron Dinel Staicu.

MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]