Clujul e sub presiune!** „U” Mobiltelco este la un pas să rateze finala Campionatului Național

Clujul e sub presiune!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” Mobitelco, campioana en-titre, este la un pas de a rata marea finală a Campionatului Național de baschet masculin, fiind condus cu 2-0 de BC Timișoara într-una din cele două semifinale. Pentru a rămâne în cărți „clujenii” sunt obligați să câștige azi, de la ora 20:00, pe teren propriu, meciul trei cu trupa din Banat

Orgoliul campionilor este însă mare și aceștia sunt convinși că după ce au pierdut săptămâna trecută în capitala Banatului cu 81-78 și 76-72, pot întoarce spectaculos rezultatul. „Nu simțim o presiune foarte mare, știm că la Timișoara am jucat bine în ambele meciuri în cea mai mare parte a timpului. Este greu de spus în procente care sunt șansele noastre de calificare. Cea mai mare dorință a noastră este să continuăm, să ajungem în finală și să câștigăm. Sunt sigur că putem reveni de la 2-0, ei probabil se gândesc că este simplu să câștige un meci la Cluj, însă nu vom ceda și vom lupta până la capăt pentru a ajunge în finală”, a precizat pivotul Zoran Krstanovic.

Ciuc joacă împotriva ardelenilor
De cealaltă parte, timișorenii nu au nimic de pierdut și speră să rezolve cât mai repede problema calificării. One man show al bănățenilor, Robert Sarovic, cel care practic i-a „îngropat” pe clujeni cu aruncările de la trei puncte, vrea să își mențină seria bună și în meciurile retur. „Suntem foarte fericiți că avem 2-0 și mergem la Cluj fără presiune. Acum e ca în tenis, avem mingi de meci. Cred că se va termina bine pentru noi”, a declarat jucătorul sârbo-german. Mai mult, aceștia au încă un as în mânecă, pe Branko Cuic. Sârbul care a evoluat timp de patru sezoane la „U” Mobitelco, cucerind anul trecut titlul național alături de „alb-negrii”, va reveni azi, pentru a doua oară în calitate de adversar la Cluj. În dubla de la Timișoara, Cuic a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei antrenate de Predrag Badnjarevic, trecându-și în cont în total 19 puncte, 11 recuperări și 11 pase decisive.

În cazul unei victorii a clujenilor, jocul patru va avea loc mâine tot în sala „Horia Demian”, de la aceeași oră


Asesoft, la 40 de minute de a 9-a finală consecutivă
Vicecampioana a câștigat primele partide ale semifinalei cu Gaz Metan și poate obține azi (ora 18:00), la Brazi, biletele pentru finală. „E 2-0 pentru noi, dar asta nu înseamnă nimic. Finalistă e echipa care ajunge la trei victorii. Vom face tot de putem ca să fim noi aceia. Nu contează pentru mine ce echipă am întâlni în finală, cel mai important e să câștigăm finala”, a menționat Arvydas Cepulis, conform dabaschet.net. Ploieștenii au câștigat 7 titluri la rând, iar în 2011 au pierdut finala în fața celor de la „U” Mobitelco.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem imaginile!
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Noua lege de la 1 iulie. Este schimbarea pe care o așteptau milioane de români
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×