Victoria renegatului!** VIDEO rezumat Steaua – Petrolul 2-1! Nikolic ține Steaua în luptă

  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa asta cine a făcut-o? Gigi, Meme sau Stoichiță? Nikolic și Florin Costea titulari, Tănase rezervă!!! Astea da surprize în primul 11 al Stelei din meciul cu Petrolul! Cred totuși că Becali nu e în stare de așa ceva, așa că merg pe mâna lui Stoichiță. Rezultatul final, 2-1, păstrează Steaua în lupta pentrutitlu!

Întrebarea serii era însă dacă telefonul va suna după pauză. Surprins vorbind la mobil de camerele televiziunii care a transmis Rapid – Steaua, Stoichiță nu va scăpa până la pensie de pecetea care i s-a pus, deantrenor umil și fără personalitate.

Bulversantul prim unsprezece al lui Stoichiță n-a avut claritate în primele 30 de minute. Mingea alerga greu spre poarta lui Hamutovski și doar șuturile de la distanță trimise de Tatu (27 și 29) și Chipciu (30) ne-au certificat că Steaua joacă pe teren propriu! Petrolul a fost echipa care a controlat jocul și care a și reușit să deschidă scorul, în minutul 33: centrare de pe dreapta a lui Boudjemaa și Hamza, aflat între Iliev și Chiricheș, înscrie cu capul pentru 0-1! Tot oaspeții rămân în ofensivă, Steaua pare dărâmată, ruptă în mai multe bucăți, iar Boudjemaa pătrunde în careu și trage puțin pe lângă poartă (37).

Prima fază de fotbal adevărat a Stelei vine abia în minutu 39 și înseamnă chiar egalarea: Chipciu centrează, Nikolic întoarce pentru Tibi Bălan, care mângâie mingea cu exteriorul, iar aceasta se duce cuminte la colț, în plasa porții lui Hamutovski: 1-1.

Tănase schimbă jocul!

După pauză, ne surprinde Mulțescu: îl scoate pe autorul golului, Hamza, probabil accidentat, pentru că altfel nu se poate explica o astfel de înlocuire! La Steaua intră Tănase în locul lui Florin Costea, iar jocul se schimbă: pasele merg mult mai bine, apar ocaziile, gazdele pun presiune, în timp ce Petrolul încearcă marea lovitură pe contraatac.

Nikolic e surpriza plăcută din primul unsprezece al Stelei, ține câte doi petroliști în spate și, în minule 55, îi pasează perfect, pe culoar, lui Tibi Bălan, care ratează șansa de a deveni erou în Ghencea, șutând puțin pe lângă poartă, de la 16 metri.

Steaua își joacă ultima șansă de a rămâne în lupta pentru titlu, încearcă și cu Răduț în locul lui Chipciu, schimbare pentru care cel fluierat e Gigi Becali! Rusescu, intrat în locul fluieratului Tatu, are ocazia reprizei a doua (75): trimite cu capul, din plonjon, dar Hamutovski scoate miraculos! Eroul Stelei va fi marginalizatul de până acum Nikolic, care înscrie din 5-6 metri după o bâlbâială a apărării peroliste (83). 2-1 la final, rezultat care păstreazăechipa lui Stoichiță la cinci puncte de liderul CFR!

CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL MINUT CU MINUT AL MECIULUI


Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…